Search This Blog

Thursday, May 21, 2015

Despre fotbal cu Narcis Julia Fontane



Cine e Narcis Julia Fontane?

Asa cum singur s-a prezentat la conferinta oferita in cadrul cursurilor de antrenor de fotbal ale Federatiei Catalane de profil, si la care am avut placerea sa asist, momentan e un om fara ocupatie. A fost dat afara de la FC. Barcelona odata cu Zubizareta, cu cateva luni in urma. E un om care dupa foarte multi ani petrecuti in fotbal are timp sa povesteasca. Si ce povestiri!…
S-o luam de la capat.

Narcis Julia Fontane si-a inceput cariera fotbalistica la juniorii Gironei. International sub 18 cu nationala Spaniei, a fost ochit imediat si inrolat de Zaragoza in 1982. Pana sa ajunga la echipa mare a facut o escala de cateva sezoane la Deportivo Aragon (echipa filiala). Din 1986 pana in 1994 a strans 183 de meciuri in Primera Division. Odata retras, s-a dedicat antrenoratului ramanand in diferite functii, in cea mai mare parte antrenor secund al primei echipe, pana in 2001. Au fost in total 19 ani petrecuti la Zaragoza, a doua sa casa, dupa cum s-a exprimat.

A revenit in 2001 la Girona. Echipa sa de suflet si pe care el si-o amintea ca una de referinta a provinciei (toti tinerii de pe vremea sa isi doreau sa ajunga aici, era privita ca maximul cariei) era doar o umbra a ceea ce fusese. Se zbatea undeva la subsolul ligii a patra, intr-o stare organizatorica si materiala jalnica.

“Cand am ajuns la Girona, imi venea sa plang. Amintirile mele erau despre o echipa mandra, o echipa la care toti pustii visau sa ajunga. Am gasit un club in pragul destamarii. Desi inca juca in liga a 4-a, arata ca unul de liga a 8-a. Cred ca mai lipseau soarecii de prin vestiar si tabloul era complet. Venisem pe un salariu la jumatate pe cat il aveam la Zaragoza, iar conditiile erau mult mai grele decat m-as fi asteptat. Mergeam la intalniri, iar cei cu care discutam poate aveau incredere in ce spuneam eu, dar apoi priveau emblema clubului pe care-l reprezentam si strambau din nas. Girona isi facuse intre timp o faima de grupare neseriosa.”

 Din dorinta de a construi ceva si a intoarce stralucirea de alta data a clubului care l-a lansat,  Narcis Julia nu s-a lasat descurajat, si-a adunat o echipa de oameni de incredere si s-a pus pe treaba. Oficial functia sa era de director sportiv, dar practic facea de toate: supervizarea echipelor de juniori, vizionarea a zeci de meciuri pe luna, pe viu pentru detectarea de posibili jucatori de transferat, vizite oficiale pentru atragerea de parteneriate etc.  A incheiat pana la urma prin a fi pentru patru etape antrenorul principal al echipei de seniori. Si nu orice etape. Erau ultimele ale sezonului 2002-2003 cand Girona isi juca promovarea. Patru victorii din patru si obiectivul a fost atins.

In 2004 a venit telefonul de la Victor Fernandez, cunostiinta mai veche de la Zaragoza si s-a imbarcat pentru o noua aventura ca antrenor secund la FC.Porto.
"Cand am plecat de la Zaragoza la Girona am avut sentimentul ca m-am dat jos dintr-un tren de mare viteza si m-am urcat intr-un personal de sate. Cand am mers la Porto am trait senzatia reintoarcerii la calatoria cu "high class"".

La Porto a trait experienta antrenorilor care vin pe locul unde, cu un sezon inainte, cel care se ocupase de acest job si colaboratorii sai castigasera tot si mai mult decat atat. E vorba de Mourinho si incredibilul sau parcurs, care culminase cu obtinerea Ligii Campionilor pentru lusitani.

Fara sa duca sezonul pana la capat, Narcis Julia s-a intors pe banca tehnica a Zaragozei (secund), apoi in 2009-2010 a fost numit principal la Girona in Secunda Division, reusind sa atinga obiectivul evitarii retrogradarii.

Din 2010, odata cu alegerea lui Sandro Rosell ca presedinte, a devenit secretar tehnic al FC Barcelona.
“Il cunosteam pe Tito (Tito Vilanova). Meritele conteaza bineinteles si eu imi creeasem un oarecare nume in Catalunya. Dar sa ai pe cineva in interior e important. Cineva care sa te cunoasca personal si sa aiba incredere in capacitatile tale. Asa am devenit responsabil de organizarea echipelor profesioniste de fotbal: A, B si juvenili ale Barcei.”

Va continua…
Sursa foto: fcbarcelona.es

No comments:

Post a Comment