Am vazut ieri o infrangere neasteptata a Spaniei. Neasteptata prin
proportiile scorului. Sa analizam putin si sa vedem posibilele cauze.
Sa notez ca o imagine generala de la care plecam si care a influentat in mod decisiv desfasurarea meciului faptul ca ambele echipe au ales sa se apere la o distanta initiala de aproximativ 10-15 metri de propriul careu, coborand apoi progresiv daca era cazul, in functie de inaintarea adversarului. Lucrul acesta a facut ca in foarte multe momente ehipele sa fie prinse in off-side (Olanda mai mult in prima repriza, Spania mai mult in cea de-a doua).
Practic am avut de-a face cu un joc pe muchie de cutit in care fiecare echipa a incercat sa ajunga in spatele apararii adverse pe spatiul lasat de aceasta. Daca Spania a mizat in acest duel pe cunoscutul joc de combinatii scurte incheiat cu pasele filtrante ale lui Iniesta si Xevi Hernandez, Olanda a preferat centrarile lungi, verticale sau in diagonala, la inaltime sau semi-inaltime, venite in special de la fundasii de banda (centrarile acestea, multe de la mijlocul terenului, au fost si o metoda de a mai economisi ceva din energia lui Blind si Janmaat, extrem de solicitati pe partea defensiva).
Daca Spania practic n-a avut finalizator la ultima pasa, cea decisiva, Olanda s-a bucurat de doua varfuri intr-o forma extraordinara si de aici a inceput sa sangereze una din multele rani ale ibericilor.
Spania
DelBosque. Esecul acestui meci ii apartine in primul rand lui. A incercat, asa cum a facut-o intotdeauna, sa adopte in alcatuirea lotului si a echipei, rolul bunicului ocrotitor care-si mangaie pe crestet baietii favoriti si incearca sa impace pe toata lumea. Cred c-ati observat gestul din finalul meciului cand efectiv a trecut pe la fiecare membru al bancii de rezerve si i-a atins parinteste pe crestet.
Sa impace pe toata lumea
Prima greseala a fost introducerea in primul unsprezece a lui Xavi Alonso si Busquets. Pentru valoarea individuala ar fi fost probabil mai util Alonso, iar pentru afinitatile cu ceilalti mijlocasi, Xevi Hernandez si Iniesta, probabil Busquets. In orice caz, folosirea ambilor a fost un compromis care n-a ajutat deloc , mijlocasul Realului (Alonso) fiind destul de stingher, negasindu-si locul, mai mult incurcand decat ajutand fluiditatea jocului la mijlocul terenului pentru Spania (punctul cheie de altfel in filozofia de constructie a acestei echipe).
Principalii atacanti din lotul Spaniei (Diego Costa si Torres) sunt atipici pentru stilul ei. N-o sa ma lungesc in explicatii prea ample, o sa reamintesc doar prin comparatie, ca si Ibrahimovic (un atacant muuuuult peste cei doi enumerati mai sus) a fost considerat nepotrivit pentru jocul Barcelonei (pe langa nepotrivirea de caracter, in mod evident ! Ibrahimovic, asa cum se intampla si cu masivul Mandzukic acum la Bayern, nu se integra in modulul de joc ofensiv al catalanilor).
Atipici sau nu, atat Costa cat si Torres au fost solutii necastigatoare in meciul de ieri.
Diego a reusit totusi ceva. Ca si Fred de la brazilieni, a compensat o evolutie stearsa si modesta cu o cadere in careu care a produs un penalty. Din punctul acesta de vedere brazilieni nu pot fi prea suparati pentru pierderea lui Diego Costa. Deocamdata Fred - Costa : 1-1, cu tendinta spre 0.
Ca sa termin cu atacul, sa spun ca Silva, a doua solutie de finalizare a pasei decisive pe care au avut-o spaniolii n-a avut chiar cea mai stralucita zi.
Apararea.
Un fapt e sigur: nu exista chimie intre Ramos si Pique. De fapt pe Pique nu-l vad sa lege genul acela de fratie intre fundasii centrali, care creeaza acel lant de care se izbesc fara succes atacurile adverse. Dar sa trec peste asta, pana la urma cei doi sunt profesionisti si se pot descurca doar respectandu-si fisa postului, fara o comunicare prea adanca.
De ce am inceput cu Ramos si Pique? Primul gol.
Pe toata durata primei reprize, Pique a fost fundasul central mai avansat, iar Ramos cel care face pasul la off-side in ultima clipa si ridica mana pentru a cere lucrul acesta. Ei bine la faza primului gol, dintr-o relaxare specifica deja lui Pique, el e in spatele colegului sau de linie, stricand astfel conventia, si scotandu-l astfel din off-side pe VanPersie care inscrie.
Tot Pique e ridiculizat in careu si la al doilea gol al Olandei, cand Robben il intoarce cum vrea el si inscrie.
La al treilea gol e fault la portar (cel putin asa stiam din meciul Brazilia-Croatia, cand europenilor li s-a anulat un gol la o faza asemanatoare), deci nu li se poate imputa prea mult fundasilor iberici.
Golul patru e o neglijenta nepermisa a lui Casillias. In primul rand, pe o vreme ploioasa, pe un teren imbibat de apa si cu o minge alunecoasa nu prea e indicat sa faci preluare in propriul careu. In afara de aceasta, ce face Casillias e "de inchisoare" (e o vorba pe aici prin Spania). De ce? Pentru ca preia cu piciorul stang, care nu e piciorul sau de baza, si cel mai grav, pozitia viitoare pe care preia e tot pentru piciorul stang. Neglijenta si lipsa de control total.
Golul cinci. Cu frica instaurata, Casiilias nu are o iesire promta in fata Robben, se opreste undeva pe la jumatatea distantei dintre ei, nu-i inchide unghiul, si apoi plonjonul sau prin careu evitat ca intr-o joaca de copii e oarecum ridicol.
Olanda
A propus o anuntata formula inovatoare de joc pe care toata lumea era curioasa s-o vada la treaba.
A aratat cam asa: -o linie de 5 fundasi, dintre care lateralii mereu o idee mai avansati decat restul (gata mereu sa urce pe contre) ; -doi pivoti defensivi; - Sneijder plus doua varfuri de mare valoare VanPersie si Robben. Ca o observatie pentru cei doi din urma, sa spun ca Robben a aparut in mod surprinzator de foarte multe ori in stanga terenului pe directia de atac a a echipei sale.
Inutil sa insist asupra calitatii jocului celor doua varfuri. Au facut ce-au vrut: inscris cu capul, cu piciorul, driblat in careul advers si in afara lui la discretie, distrat si castigat.
Ca o nota strategica as indica schimbul la pauza facut de VanGaal in abordarea paselor. Daca in prima parte, Olanda s-a marginit sa joace lung si sa incerce incheierea atacurilor din cat mai putine atingeri, in partea a doua au incercat o posesie ceva mai prelungita, iar desfasurarea scorului le-a crescut suficient moralul incat lucrul acesta sa le iasa de minune.
Nu in ultimul rand trebuie sa remarc ca factorul fizic a contat foarte mult in jocul Olandei. Randamentul superior adversarului (aproximativ un km de jucator mai mult alergat, din ce-am citit) s-a datorat mediei de varsta foarte tinere, in timp ce Spania e undeva spre polul opus la acest capitol, si perioadei mai mari de recuperare, campionatul Olandei sfarsindu-se inainte celui spaniol.
Olanda depinde in continuare foarte mult de forma atacantilor sai si o echipa care nu-i va mai da spatii, care se va apara mai retras, si-si va lua masuri suplimentare de marcaj la Robben si Persie cred ca le va pune multe probleme. Victoria aceasta poate fi o incercare la fel de grea ca o infrangere, pentru ca meciurile urmatoare incep de la 0-0 si euforia nu tine de alergare si viziune (desigur ajuta). Cu VanGaal la carma, probabil insa ca lucrurile vor merge foarte bine si in continuare pentru aceasta echipa.
Sursa foto: digisport.ro
PS.: Despre Camerun-Mexic si Chile-Australia voi scrie la comentarii.
Urmeaza Columbia-Grecia, Uruguay (viitoarea campioana) - Costa Rica.
Sa notez ca o imagine generala de la care plecam si care a influentat in mod decisiv desfasurarea meciului faptul ca ambele echipe au ales sa se apere la o distanta initiala de aproximativ 10-15 metri de propriul careu, coborand apoi progresiv daca era cazul, in functie de inaintarea adversarului. Lucrul acesta a facut ca in foarte multe momente ehipele sa fie prinse in off-side (Olanda mai mult in prima repriza, Spania mai mult in cea de-a doua).
Practic am avut de-a face cu un joc pe muchie de cutit in care fiecare echipa a incercat sa ajunga in spatele apararii adverse pe spatiul lasat de aceasta. Daca Spania a mizat in acest duel pe cunoscutul joc de combinatii scurte incheiat cu pasele filtrante ale lui Iniesta si Xevi Hernandez, Olanda a preferat centrarile lungi, verticale sau in diagonala, la inaltime sau semi-inaltime, venite in special de la fundasii de banda (centrarile acestea, multe de la mijlocul terenului, au fost si o metoda de a mai economisi ceva din energia lui Blind si Janmaat, extrem de solicitati pe partea defensiva).
Daca Spania practic n-a avut finalizator la ultima pasa, cea decisiva, Olanda s-a bucurat de doua varfuri intr-o forma extraordinara si de aici a inceput sa sangereze una din multele rani ale ibericilor.
Spania
DelBosque. Esecul acestui meci ii apartine in primul rand lui. A incercat, asa cum a facut-o intotdeauna, sa adopte in alcatuirea lotului si a echipei, rolul bunicului ocrotitor care-si mangaie pe crestet baietii favoriti si incearca sa impace pe toata lumea. Cred c-ati observat gestul din finalul meciului cand efectiv a trecut pe la fiecare membru al bancii de rezerve si i-a atins parinteste pe crestet.
Sa impace pe toata lumea
Prima greseala a fost introducerea in primul unsprezece a lui Xavi Alonso si Busquets. Pentru valoarea individuala ar fi fost probabil mai util Alonso, iar pentru afinitatile cu ceilalti mijlocasi, Xevi Hernandez si Iniesta, probabil Busquets. In orice caz, folosirea ambilor a fost un compromis care n-a ajutat deloc , mijlocasul Realului (Alonso) fiind destul de stingher, negasindu-si locul, mai mult incurcand decat ajutand fluiditatea jocului la mijlocul terenului pentru Spania (punctul cheie de altfel in filozofia de constructie a acestei echipe).
Principalii atacanti din lotul Spaniei (Diego Costa si Torres) sunt atipici pentru stilul ei. N-o sa ma lungesc in explicatii prea ample, o sa reamintesc doar prin comparatie, ca si Ibrahimovic (un atacant muuuuult peste cei doi enumerati mai sus) a fost considerat nepotrivit pentru jocul Barcelonei (pe langa nepotrivirea de caracter, in mod evident ! Ibrahimovic, asa cum se intampla si cu masivul Mandzukic acum la Bayern, nu se integra in modulul de joc ofensiv al catalanilor).
Atipici sau nu, atat Costa cat si Torres au fost solutii necastigatoare in meciul de ieri.
Diego a reusit totusi ceva. Ca si Fred de la brazilieni, a compensat o evolutie stearsa si modesta cu o cadere in careu care a produs un penalty. Din punctul acesta de vedere brazilieni nu pot fi prea suparati pentru pierderea lui Diego Costa. Deocamdata Fred - Costa : 1-1, cu tendinta spre 0.
Ca sa termin cu atacul, sa spun ca Silva, a doua solutie de finalizare a pasei decisive pe care au avut-o spaniolii n-a avut chiar cea mai stralucita zi.
Apararea.
Un fapt e sigur: nu exista chimie intre Ramos si Pique. De fapt pe Pique nu-l vad sa lege genul acela de fratie intre fundasii centrali, care creeaza acel lant de care se izbesc fara succes atacurile adverse. Dar sa trec peste asta, pana la urma cei doi sunt profesionisti si se pot descurca doar respectandu-si fisa postului, fara o comunicare prea adanca.
De ce am inceput cu Ramos si Pique? Primul gol.
Pe toata durata primei reprize, Pique a fost fundasul central mai avansat, iar Ramos cel care face pasul la off-side in ultima clipa si ridica mana pentru a cere lucrul acesta. Ei bine la faza primului gol, dintr-o relaxare specifica deja lui Pique, el e in spatele colegului sau de linie, stricand astfel conventia, si scotandu-l astfel din off-side pe VanPersie care inscrie.
Tot Pique e ridiculizat in careu si la al doilea gol al Olandei, cand Robben il intoarce cum vrea el si inscrie.
La al treilea gol e fault la portar (cel putin asa stiam din meciul Brazilia-Croatia, cand europenilor li s-a anulat un gol la o faza asemanatoare), deci nu li se poate imputa prea mult fundasilor iberici.
Golul patru e o neglijenta nepermisa a lui Casillias. In primul rand, pe o vreme ploioasa, pe un teren imbibat de apa si cu o minge alunecoasa nu prea e indicat sa faci preluare in propriul careu. In afara de aceasta, ce face Casillias e "de inchisoare" (e o vorba pe aici prin Spania). De ce? Pentru ca preia cu piciorul stang, care nu e piciorul sau de baza, si cel mai grav, pozitia viitoare pe care preia e tot pentru piciorul stang. Neglijenta si lipsa de control total.
Golul cinci. Cu frica instaurata, Casiilias nu are o iesire promta in fata Robben, se opreste undeva pe la jumatatea distantei dintre ei, nu-i inchide unghiul, si apoi plonjonul sau prin careu evitat ca intr-o joaca de copii e oarecum ridicol.
Olanda
A propus o anuntata formula inovatoare de joc pe care toata lumea era curioasa s-o vada la treaba.
A aratat cam asa: -o linie de 5 fundasi, dintre care lateralii mereu o idee mai avansati decat restul (gata mereu sa urce pe contre) ; -doi pivoti defensivi; - Sneijder plus doua varfuri de mare valoare VanPersie si Robben. Ca o observatie pentru cei doi din urma, sa spun ca Robben a aparut in mod surprinzator de foarte multe ori in stanga terenului pe directia de atac a a echipei sale.
Inutil sa insist asupra calitatii jocului celor doua varfuri. Au facut ce-au vrut: inscris cu capul, cu piciorul, driblat in careul advers si in afara lui la discretie, distrat si castigat.
Ca o nota strategica as indica schimbul la pauza facut de VanGaal in abordarea paselor. Daca in prima parte, Olanda s-a marginit sa joace lung si sa incerce incheierea atacurilor din cat mai putine atingeri, in partea a doua au incercat o posesie ceva mai prelungita, iar desfasurarea scorului le-a crescut suficient moralul incat lucrul acesta sa le iasa de minune.
Nu in ultimul rand trebuie sa remarc ca factorul fizic a contat foarte mult in jocul Olandei. Randamentul superior adversarului (aproximativ un km de jucator mai mult alergat, din ce-am citit) s-a datorat mediei de varsta foarte tinere, in timp ce Spania e undeva spre polul opus la acest capitol, si perioadei mai mari de recuperare, campionatul Olandei sfarsindu-se inainte celui spaniol.
Olanda depinde in continuare foarte mult de forma atacantilor sai si o echipa care nu-i va mai da spatii, care se va apara mai retras, si-si va lua masuri suplimentare de marcaj la Robben si Persie cred ca le va pune multe probleme. Victoria aceasta poate fi o incercare la fel de grea ca o infrangere, pentru ca meciurile urmatoare incep de la 0-0 si euforia nu tine de alergare si viziune (desigur ajuta). Cu VanGaal la carma, probabil insa ca lucrurile vor merge foarte bine si in continuare pentru aceasta echipa.
Sursa foto: digisport.ro
PS.: Despre Camerun-Mexic si Chile-Australia voi scrie la comentarii.
Urmeaza Columbia-Grecia, Uruguay (viitoarea campioana) - Costa Rica.
No comments:
Post a Comment