Un meci frumos si echilibrat in care perioadele de dominare s-au
impartit. A castigat o Italie mai pragmatica, care in ciuda momentelor
de asediu barbatesc al englezilor a dat senzatia ca detine controlul
mental al meciului. Un strop de noroc pentru Italia, asa cum le sta bine
celor din "cizma", si specificul dramatism britanic la turneele finale
au fost elementele care au intregit tabloul acestei partide.
Italia
Prandelli avea inaintea acestui meci un bilant dezastruos al rezultatelor in amicalele de pregatire pentru turneul final. Printre altele Italia reusise "performanta" de a-l termina pe ultimul la egalitate cu Luxemburg. Oricat de mult se stia faptul ca selectionerul italian nu pune accentul pe rezultatele din meciurile de pregatire, nu te puteai gandi ca ceva scartie in urma acestui rezultat. 1-1 cu Luxemburg?? 1-1 intr-un meci in care se presupune ca Italia ar fi trebuit sa castige la scor de tenis pentru a merge cu un moral bun in Brazilia?
Si a venit meciul oficial, meciul care conteaza. Aici Prandelli, in meciurile oficiale, are un procentaj excelent, el reusind calificarea la mondial intr-un timp record. Roadele chinului din amicale s-au vazut in toata splendoarea lor. Scuturata de praful slefuirii, squadra azzura a demonstrat ca si-a insusit doctrina impusa de antrenor exact in momentul cand avea nevoie mai mult.
Cred ca mai interesant decat asezarea si scoaterea in evidenta a anumitor jucatori (Pirlo, Balotelli ...) ar fi sa observam ca Italia a renuntat in buna masura la catenaccio-ul cu care era identificata si i-a adus atatea succese.
Sa ne intelegem, Italia ramane o echipa extrem de solida defensiv. Are una din cele mai rafinate exprimari ale marcajului zonal si e o echipa greu de patruns, atat prin combinatii cat si aerian ( in jur de 10 cornere au avut englezii in acest meci, din care n-au reusit nimic notabil in ciuda traditiei care ii recomanda la astfel de faze fixe). Pana aici tactica n-a suferit modificari. Prandelli pastrand ceea ce functiona bine in echipa sa.
Abordarea tranzitiei aparare-atac a fost surpriza din jocul italienilor. Eram obisnuiti cu o Italie care joaca rapid pe contraatac. Ne-am fi asteptat ca avandu-l pe Pirlo, coordonatorul de joc retras cu una din cele mai precise pase lungi din lume, Italia sa incerce jocul cu mingi in adancime. Ei bine nu, Italia in momentul posesiei a jucat calm, cu combinatii scurte, a evitat sprinturile solitare cu mingea la picior ale celor mai tineri si tentati de astfel de actiuni. Da, Italia a jucat destul de aproape de tiki-taka spaniolilor atunci cand a avut mingea (aici si doar aici Italia a semanat cu Spania).
Ca o concluzie, sa spun ca Italia si-a recapatat acea stapanire de sine pe care o stiam la ei, s-au aparat grupat in propria jumatate, fara sa se omoare cu pressingul in jumatatea adversa, si a preferat o tranzitie aparare- atac lenta si de posesie, evitand intrarea intr-un joc pe contre care ar fi convenit mai mult englezilor.
Anglia
Spre deosebire de Italia, Anglia a mizat mult pe un joc de tranzitii. Oarecum logic avand in vedere ca are in componenta jucatori tineri de viteza si de patrundere precum Sterling, Sturridge, Welbeck. Daca la acestia il mai adaugam si pe mereu reprofilatul Wayne Rooney (valoarea lui e un mic blestem, pentru ca antrenorii profita folosindu-l oriunde unde au nevoie, facand din el un fel de "soldat bun la toate"), am putea spune ca ideea lui Hodgson nu e rea.
Nu e rea atata timp cat iti iei si niste masuri de precautie, cand iti studiezi adversarul si incerci sa-i neutralizezi punctele forte. Aici cred ca Anglia a avut o problema. Desi a pastrat mai mereu cativa jucatori in jumatatea adversa, pressingul acestora a fost aproximativ, mai mult de forma, el nepunand in nici un moment constructia Italiei in pericol. Practic englezii au incercat doar sa sperie Italia, asteptandu-se ca aceasta sa le arunce mingi spre careu, de unde fundasii ajutati de inaltii Gerard si Henderson sa recupereze fara probleme. Nu au cautat sa-l blocheze pe Pirlo, cum ar fi trebuit, ci au preferat sa faca marcaj la posibilii destinatari ai paselor acestuia.
Ca o greseala defensiva punctuala as indica o constanta si incredibila inferioritate numerica in care s-a gasit Baines pe partea stanga. Urmariti golul lui Balotelli de exemplu aici . Faceti un stop cadru pe secunda o, chiar cand incepe video-ul. Baines e prins intre doi italieni, nu are nici un ajutor din partea mijlocasilor, singurul care strange tarziu pentru acoperire fiind fundasul central. Iar faza aceasta de inferioritate in banda, datorita necoborarii mijlocasilor s-a petrecut pe toata durata meciului.
Ca o ultima remarca, nu pot sa nu punctez centrarea formidabila cu piciorul stang a lui Rooney la golul englezilor. Stangul nu e piciorul lui de baza.
Sursa foto: wvhooligan.com
Italia
Prandelli avea inaintea acestui meci un bilant dezastruos al rezultatelor in amicalele de pregatire pentru turneul final. Printre altele Italia reusise "performanta" de a-l termina pe ultimul la egalitate cu Luxemburg. Oricat de mult se stia faptul ca selectionerul italian nu pune accentul pe rezultatele din meciurile de pregatire, nu te puteai gandi ca ceva scartie in urma acestui rezultat. 1-1 cu Luxemburg?? 1-1 intr-un meci in care se presupune ca Italia ar fi trebuit sa castige la scor de tenis pentru a merge cu un moral bun in Brazilia?
Si a venit meciul oficial, meciul care conteaza. Aici Prandelli, in meciurile oficiale, are un procentaj excelent, el reusind calificarea la mondial intr-un timp record. Roadele chinului din amicale s-au vazut in toata splendoarea lor. Scuturata de praful slefuirii, squadra azzura a demonstrat ca si-a insusit doctrina impusa de antrenor exact in momentul cand avea nevoie mai mult.
Cred ca mai interesant decat asezarea si scoaterea in evidenta a anumitor jucatori (Pirlo, Balotelli ...) ar fi sa observam ca Italia a renuntat in buna masura la catenaccio-ul cu care era identificata si i-a adus atatea succese.
Sa ne intelegem, Italia ramane o echipa extrem de solida defensiv. Are una din cele mai rafinate exprimari ale marcajului zonal si e o echipa greu de patruns, atat prin combinatii cat si aerian ( in jur de 10 cornere au avut englezii in acest meci, din care n-au reusit nimic notabil in ciuda traditiei care ii recomanda la astfel de faze fixe). Pana aici tactica n-a suferit modificari. Prandelli pastrand ceea ce functiona bine in echipa sa.
Abordarea tranzitiei aparare-atac a fost surpriza din jocul italienilor. Eram obisnuiti cu o Italie care joaca rapid pe contraatac. Ne-am fi asteptat ca avandu-l pe Pirlo, coordonatorul de joc retras cu una din cele mai precise pase lungi din lume, Italia sa incerce jocul cu mingi in adancime. Ei bine nu, Italia in momentul posesiei a jucat calm, cu combinatii scurte, a evitat sprinturile solitare cu mingea la picior ale celor mai tineri si tentati de astfel de actiuni. Da, Italia a jucat destul de aproape de tiki-taka spaniolilor atunci cand a avut mingea (aici si doar aici Italia a semanat cu Spania).
Ca o concluzie, sa spun ca Italia si-a recapatat acea stapanire de sine pe care o stiam la ei, s-au aparat grupat in propria jumatate, fara sa se omoare cu pressingul in jumatatea adversa, si a preferat o tranzitie aparare- atac lenta si de posesie, evitand intrarea intr-un joc pe contre care ar fi convenit mai mult englezilor.
Anglia
Spre deosebire de Italia, Anglia a mizat mult pe un joc de tranzitii. Oarecum logic avand in vedere ca are in componenta jucatori tineri de viteza si de patrundere precum Sterling, Sturridge, Welbeck. Daca la acestia il mai adaugam si pe mereu reprofilatul Wayne Rooney (valoarea lui e un mic blestem, pentru ca antrenorii profita folosindu-l oriunde unde au nevoie, facand din el un fel de "soldat bun la toate"), am putea spune ca ideea lui Hodgson nu e rea.
Nu e rea atata timp cat iti iei si niste masuri de precautie, cand iti studiezi adversarul si incerci sa-i neutralizezi punctele forte. Aici cred ca Anglia a avut o problema. Desi a pastrat mai mereu cativa jucatori in jumatatea adversa, pressingul acestora a fost aproximativ, mai mult de forma, el nepunand in nici un moment constructia Italiei in pericol. Practic englezii au incercat doar sa sperie Italia, asteptandu-se ca aceasta sa le arunce mingi spre careu, de unde fundasii ajutati de inaltii Gerard si Henderson sa recupereze fara probleme. Nu au cautat sa-l blocheze pe Pirlo, cum ar fi trebuit, ci au preferat sa faca marcaj la posibilii destinatari ai paselor acestuia.
Ca o greseala defensiva punctuala as indica o constanta si incredibila inferioritate numerica in care s-a gasit Baines pe partea stanga. Urmariti golul lui Balotelli de exemplu aici . Faceti un stop cadru pe secunda o, chiar cand incepe video-ul. Baines e prins intre doi italieni, nu are nici un ajutor din partea mijlocasilor, singurul care strange tarziu pentru acoperire fiind fundasul central. Iar faza aceasta de inferioritate in banda, datorita necoborarii mijlocasilor s-a petrecut pe toata durata meciului.
Ca o ultima remarca, nu pot sa nu punctez centrarea formidabila cu piciorul stang a lui Rooney la golul englezilor. Stangul nu e piciorul lui de baza.
Sursa foto: wvhooligan.com
No comments:
Post a Comment