S-au vehiculat in trecut discutii pe tema utilitatii pregatirii fizice
centralizate cu alergari lungi in zapada. Unii au spus ca sunt
depasite, altii le-au laudat (vezi duelul Reghecampf-Ilie Stan
http://www.ziare.com/articole/steaua+cantonament+munte ), altii s-au
multumit sa spuna doar ca o alergare la munte nu are cum sa strice. Nici
unii, nici altii n-au venit cu prea multe amanunte, n-au intrat in
detalii.
Plecand de la un comentariu pe care l-am primit pe TribunaCfr o sa incerc in randurile urmatoare sa intru in aceasta tema, fara a avea pretentia ca detin secretul adevarului.
Comentariu kiruj:
În opinia mea mai este un aspect (de fapt mai multe), şi fără să mă dau mare specialist (nu am citit în viaţa mea vreo carte/articol de specialitate în acest sens, în trecut nu aveam nevoie, acum nu mai am timp), îţi spun doar aşa, din aminiri (ca fost jucător, respectiv fost preşedinte, lucrând cu câţiva antrenori chiar buni). În primul rând trebuie să distingem pregătirea fizică de bază (cantonamentele de iarnă/vară) şi pregătirea fizică "continuă", de menţinere a potenţialului fizic şi a prospeţimii (vom vedea mai jos care-i diferenţa, în opinia mea, între cele două, de fapt am şi scris şi eu ceva tangential aici, la un moment dat). Revenind, observaţiile tale (corecte) se leagă mai mult de tipul de pregătire nr.2 (cea "continua"), fiind nevoie (poate o faci pe viitor) o analiză şi a pregătirii "centralizate" (a cantonamentului), care asigură -teoretic- "baterii pline" pentru un an întreg (mai ales cel de iarnă). Pe vremea mea se punea accent mai mult pe cantonamentul de iarnă (şi în zăpadă, evident), filosofia de atunci fiind una preluată de la "pretenii" sovietici, iar cel de vară a fost mai mult unul de reîncărcare pe 6 luni, cu accente mai mult pe omogenizarea lotului (perioada de transferuri, etc.) şi cristalizarea ideii/tacticii de joc (cu relaţii de joc, cu blocuri funcţionale, etc.). Cea ce nu prea a funcţionat "atunci", a fost pregătirea fizică dătătoare de "prospeţime", concept mai nou (şi evident, "inventat" de capitalişti...:)) Adică, degeaba faci alergare zilnic 15 km în cantonament, la o intensitate medie, echipa adversă te poate domina inclusiv la "condiţie fizică", pentru că el (ei) au făcut o pregătire (de iarnă) orientată pe "prospeţime". Însemnând, că tu poţi alerga ore în şir în acel ritm (că ai făcut pregătire de maratonist), în timp ce deştepţii tăi adversari (cu câte un Neubert în staf, evident...) fac "prospeţime", adică sprinturi (individuale sau colective) mai în viteză decât tine, fac pressing (având grijă să şi revină în momentele de după sprint), atacă în haită şi în viteză şi tu, "pregătitul fizic" pari lipsit de vlagă şi de replica, tocmai pentru că ai făcut o pregătire eminamente GREŞITĂ, doar de maratonist. Ideal asta e, ca un fotbalist să fie pregătit "fizic" astfel ("proaspăt"...:)), aşa cere jocul modern. Nici nu spun că Germania stă unde stă (şi) datorită acestei arte (ştiinţe?), etc. Salutare, şi te mai aşteptăm. HAI CFR!!!
S-o luam pe puncte.
Pregatirea fizica de baza (pregatire centralizata/cantonamente)
Se desfasoara intre perioadele competitionale. In Romania, conform calendarului Campionatului sunt doua perioade : vara/iarna.
E folosita pentru cresterea capacitatilor fizice pana la atingerea unui prag maxim in preajma debutului competitiei.
E asociata in perceptia generala cu eforturile de lunga durata, lucrarea intensa a rezistentei, in perioada de iarna cu alergarile prin zapada. Sistemului de antrenament folosit i se mai spune si ATR-Acumulare, Transformare, Realizare- si are la baza principii preluate din atletism! (nu neaparat de la sovietici). In mod traditional se considera ca aceasta pregatire “asigură -teoretic- "baterii pline" pentru un an întreg(mai ales cel de iarna)”.
Pregatirea fizica continua (de mentinere a potentialului fizic si al prospetimii)
Se desfasoara de-a lungul perioadei de competitie, deci in timpul Campionatului de fotbal.
Traditional e perceputa in ciclul saptamanal cu o zi de recuperare, daca exista antrenament in ziua imediata de dupa meci, o zi dedicata unei pregatiri fizice intense, iar apoi treptat ea e integrata in celelalte exercitii tehnico-tactice fara a se trasa únele obiective concrete din punctul sau de vedere.
Cam de aici plecam.
Sunt aceste tipuri de pregatire bazate pe realitati sau doar pe perceptii mai mult sau mai putin exacte?
Asa cum spuneam si in scrierea precedenta ,cand analizam pregatirea fizica trebuie sa fim foarte clari de la inceput si s-o adaptam cerintelor si nevoilor fotbalului. De aceea trebuie sa studiem, sau sa ne informam cu cat mai multa acuratete asupra caracteristicilor acestui sport si competitiilor sale. Fotbalul, desi din orice alta ramura sportiva se poate invata ceva si cu tot respectul pentru ele, nu e nici atletism, nici hockei, nici altceva.
Imi vine in minte replica unui antrenor spaniol la prima experienta intr.-un club din Rusia.Cu aproximatie a spus ceva de genul: - Voi la cate ore alergati si cat efort depuneti la antrenamente ar fi trebuit sa fiti demult campioni mondiali.
Sa vedem pe date cum ar arata din punct de vedere conditional evolutia unui jucator profesionist de fotbal, asa cum reiese din dátele primite la unul din cursurile pe care le-am urmat.
Analiza conditionala a unui jucator de fotbal profesionist (date relative, competitie de nivel inalt)
DISTANTA TOTALA : 10-14km
Mers sau static: 45-55 min
Viteza inferioara la 15 km/h, 30-35 min
Viteza intre 15-25 km/h, 3-5 min
Viteza maxima peste 25km/h 20sec-3 min
50% dintre eforturile realizate la viteza maxma sunt realizate pe distante inferioare la 12m.
15% dintre eforturile de viteza maxima sunt realizate pe distante mai mari de 30 de metri.
Secventele de joc produse des intr-un meci au o durata intre 0si 30 de secunde (75%din cazuri) iar in 33% dintre acestea sunt inferioare la 15 sec.
Timpurile de odihna se afla in marea majoritate sub 30 de sec. (90%din cazuri sub 30sec, 32%sub 15sec.)
Putem concluziona ca fotbalul este un sport cu efort discontinuu, cu actiuni intermitente de intensitate variabila. Predomina ca importanta actiunile explozive.
Ca o obsevatie personala as vrea sa subliniez aceasta ultima afirmatie: predomina ca importanta actiunile explozive. Practic trebuie sa admitem ca in fotbal, momentele cele mai importante cand se realizeaza progresia si golurile sunt generate de actiuni de mare viteza unde factorul exploziv e determinant. Forta de explozie as lega-o de doua aspecte: viteza de reactie neuromusculara (tine si de capacitatea cognitiva a jucatorului) si forta de propulsie (de impingere in picioare mai simplu spus).
Se pot astfel de actiuni antrena printr-un parcurs prelungit si regulat fara nici un impact cognitiv asupra jucatorului? (admitand ca majoritatea dintre ei au fete, masini si orice altceva in minte cand dau ture, mai putin fotbal). Merita pierduta o mare cantitate de timp cu astfel de antrenamente?
Un eventual raspuns pozitiv ar putea avea ca argument urmatoarea idee: ce se castiga in timp indelungat dureaza timp indelungat, ce se castiga in timp scurt se pierde in timp scurt. Cu alte cuvinte o pregatire temeinica a rezistentei poate dura mai mult si ne poate tine pentru o jumatate de sezon. Corect. Dar care e rezultatul? Ce tip de jucator obtinem? Ne intereseaza un maratonist cu putine atingeri de minge si cu o baza tehnico-tactica redusa ?
Pe langa aspectul tehnico-tactic trebuie sa mai tinem cont de un factor fiziologic. Alcatuirea antrenamentelor pot modifica intr-o oarecare masura tipul de fibra al muschilor (o mica ideea va puteti face aici http://florinchindea.blogspot.com.es/2014/02/tipuri-de-fibre-musculare-scheletice.html). In conditiile importantei actiunilor explozive in fotbal suntem interesati ca jucatorii nostri sa piarda fibre de viteza in avantajul celor de rezistenta?
Am amintit mai inainte ca exista diferente intre atletism si fotbal. Pe langa cele evidente, o sa atrag atentia si asupra formatului competitiilor din cele doua sporturi. Daca in atletism variaza perioade lungi de pregatire cu cateva saptamani de turneu, in fotbal avem de-a face in mod contrar cu perioade relativ scurte de pregatire (2-3 luni) si luni intregi de campionat cu meciuri de la saptamana la alta
Practic daca in cazul atletilor e important un varf de forma care sa tina o perioada scurta, in cazul fotbalistilor nu se poate aplica acelasi principiu. Pentru fotbalisti conteaza si stadiul in care se gasesc dupa o luna si dupa doua si dupa trei. Punctele din etapa a doua sunt la fel de importante cu cele din etapa a 10-a sau a 30-a. Ceea ce nu ne dorim e ca echipa sa intre intr-un varf de forma, apoi din cauza efectelor de supraincarcare a antrenamentelor (volum si intensitate extrem de mare fara timpi de pauza necesari) e sa asistam la o cadere libera in mijlocul competitiei. Daca pentru atletism conteaza mai putin conditia fizica a sportivului dupa cele cateva saptamani de turneu, nu acelasi lucru il putem spune in cazul fotbalistilor.
Din experienta personala, urmarind cu atentie evolutia lui Dinamo ani de-a randul pot depune marturie ca de fiecare data cand echipa a facut o pregatire de iarna centralizata la Brasov pe zapada(mandatul lui Ciobotariu si Talnar sunt primele care imi vin in minte) forma fizica a echipei a avut acelasi grafic: primele 5 etape foarte bune, apoi o cadere vizibila si clara in mijlocul si finalul returului.
Cele doua materiale in care am incercat sa prezint cateva idei si principii pentru pregatirea fizica in fotbal sunt un manifest in favoarea antrenamentului integrat si se pot aplica in orice moment: perioada competitionala sau cea de pauza(precompetitionala).
Pana la urma nu vrem sa producem nici mai buni maratonisti, nici mai buni sprinteri. Interesul e sa avem fotbalisti mai bine pregatiti fizic.
Sursa foto: adevarul.ro
19 Februarie 2015
Plecand de la un comentariu pe care l-am primit pe TribunaCfr o sa incerc in randurile urmatoare sa intru in aceasta tema, fara a avea pretentia ca detin secretul adevarului.
Comentariu kiruj:
În opinia mea mai este un aspect (de fapt mai multe), şi fără să mă dau mare specialist (nu am citit în viaţa mea vreo carte/articol de specialitate în acest sens, în trecut nu aveam nevoie, acum nu mai am timp), îţi spun doar aşa, din aminiri (ca fost jucător, respectiv fost preşedinte, lucrând cu câţiva antrenori chiar buni). În primul rând trebuie să distingem pregătirea fizică de bază (cantonamentele de iarnă/vară) şi pregătirea fizică "continuă", de menţinere a potenţialului fizic şi a prospeţimii (vom vedea mai jos care-i diferenţa, în opinia mea, între cele două, de fapt am şi scris şi eu ceva tangential aici, la un moment dat). Revenind, observaţiile tale (corecte) se leagă mai mult de tipul de pregătire nr.2 (cea "continua"), fiind nevoie (poate o faci pe viitor) o analiză şi a pregătirii "centralizate" (a cantonamentului), care asigură -teoretic- "baterii pline" pentru un an întreg (mai ales cel de iarnă). Pe vremea mea se punea accent mai mult pe cantonamentul de iarnă (şi în zăpadă, evident), filosofia de atunci fiind una preluată de la "pretenii" sovietici, iar cel de vară a fost mai mult unul de reîncărcare pe 6 luni, cu accente mai mult pe omogenizarea lotului (perioada de transferuri, etc.) şi cristalizarea ideii/tacticii de joc (cu relaţii de joc, cu blocuri funcţionale, etc.). Cea ce nu prea a funcţionat "atunci", a fost pregătirea fizică dătătoare de "prospeţime", concept mai nou (şi evident, "inventat" de capitalişti...:)) Adică, degeaba faci alergare zilnic 15 km în cantonament, la o intensitate medie, echipa adversă te poate domina inclusiv la "condiţie fizică", pentru că el (ei) au făcut o pregătire (de iarnă) orientată pe "prospeţime". Însemnând, că tu poţi alerga ore în şir în acel ritm (că ai făcut pregătire de maratonist), în timp ce deştepţii tăi adversari (cu câte un Neubert în staf, evident...) fac "prospeţime", adică sprinturi (individuale sau colective) mai în viteză decât tine, fac pressing (având grijă să şi revină în momentele de după sprint), atacă în haită şi în viteză şi tu, "pregătitul fizic" pari lipsit de vlagă şi de replica, tocmai pentru că ai făcut o pregătire eminamente GREŞITĂ, doar de maratonist. Ideal asta e, ca un fotbalist să fie pregătit "fizic" astfel ("proaspăt"...:)), aşa cere jocul modern. Nici nu spun că Germania stă unde stă (şi) datorită acestei arte (ştiinţe?), etc. Salutare, şi te mai aşteptăm. HAI CFR!!!
S-o luam pe puncte.
Pregatirea fizica de baza (pregatire centralizata/cantonamente)
Se desfasoara intre perioadele competitionale. In Romania, conform calendarului Campionatului sunt doua perioade : vara/iarna.
E folosita pentru cresterea capacitatilor fizice pana la atingerea unui prag maxim in preajma debutului competitiei.
E asociata in perceptia generala cu eforturile de lunga durata, lucrarea intensa a rezistentei, in perioada de iarna cu alergarile prin zapada. Sistemului de antrenament folosit i se mai spune si ATR-Acumulare, Transformare, Realizare- si are la baza principii preluate din atletism! (nu neaparat de la sovietici). In mod traditional se considera ca aceasta pregatire “asigură -teoretic- "baterii pline" pentru un an întreg(mai ales cel de iarna)”.
Pregatirea fizica continua (de mentinere a potentialului fizic si al prospetimii)
Se desfasoara de-a lungul perioadei de competitie, deci in timpul Campionatului de fotbal.
Traditional e perceputa in ciclul saptamanal cu o zi de recuperare, daca exista antrenament in ziua imediata de dupa meci, o zi dedicata unei pregatiri fizice intense, iar apoi treptat ea e integrata in celelalte exercitii tehnico-tactice fara a se trasa únele obiective concrete din punctul sau de vedere.
Cam de aici plecam.
Sunt aceste tipuri de pregatire bazate pe realitati sau doar pe perceptii mai mult sau mai putin exacte?
Asa cum spuneam si in scrierea precedenta ,cand analizam pregatirea fizica trebuie sa fim foarte clari de la inceput si s-o adaptam cerintelor si nevoilor fotbalului. De aceea trebuie sa studiem, sau sa ne informam cu cat mai multa acuratete asupra caracteristicilor acestui sport si competitiilor sale. Fotbalul, desi din orice alta ramura sportiva se poate invata ceva si cu tot respectul pentru ele, nu e nici atletism, nici hockei, nici altceva.
Imi vine in minte replica unui antrenor spaniol la prima experienta intr.-un club din Rusia.Cu aproximatie a spus ceva de genul: - Voi la cate ore alergati si cat efort depuneti la antrenamente ar fi trebuit sa fiti demult campioni mondiali.
Sa vedem pe date cum ar arata din punct de vedere conditional evolutia unui jucator profesionist de fotbal, asa cum reiese din dátele primite la unul din cursurile pe care le-am urmat.
Analiza conditionala a unui jucator de fotbal profesionist (date relative, competitie de nivel inalt)
DISTANTA TOTALA : 10-14km
Mers sau static: 45-55 min
Viteza inferioara la 15 km/h, 30-35 min
Viteza intre 15-25 km/h, 3-5 min
Viteza maxima peste 25km/h 20sec-3 min
50% dintre eforturile realizate la viteza maxma sunt realizate pe distante inferioare la 12m.
15% dintre eforturile de viteza maxima sunt realizate pe distante mai mari de 30 de metri.
Secventele de joc produse des intr-un meci au o durata intre 0si 30 de secunde (75%din cazuri) iar in 33% dintre acestea sunt inferioare la 15 sec.
Timpurile de odihna se afla in marea majoritate sub 30 de sec. (90%din cazuri sub 30sec, 32%sub 15sec.)
Putem concluziona ca fotbalul este un sport cu efort discontinuu, cu actiuni intermitente de intensitate variabila. Predomina ca importanta actiunile explozive.
Ca o obsevatie personala as vrea sa subliniez aceasta ultima afirmatie: predomina ca importanta actiunile explozive. Practic trebuie sa admitem ca in fotbal, momentele cele mai importante cand se realizeaza progresia si golurile sunt generate de actiuni de mare viteza unde factorul exploziv e determinant. Forta de explozie as lega-o de doua aspecte: viteza de reactie neuromusculara (tine si de capacitatea cognitiva a jucatorului) si forta de propulsie (de impingere in picioare mai simplu spus).
Se pot astfel de actiuni antrena printr-un parcurs prelungit si regulat fara nici un impact cognitiv asupra jucatorului? (admitand ca majoritatea dintre ei au fete, masini si orice altceva in minte cand dau ture, mai putin fotbal). Merita pierduta o mare cantitate de timp cu astfel de antrenamente?
Un eventual raspuns pozitiv ar putea avea ca argument urmatoarea idee: ce se castiga in timp indelungat dureaza timp indelungat, ce se castiga in timp scurt se pierde in timp scurt. Cu alte cuvinte o pregatire temeinica a rezistentei poate dura mai mult si ne poate tine pentru o jumatate de sezon. Corect. Dar care e rezultatul? Ce tip de jucator obtinem? Ne intereseaza un maratonist cu putine atingeri de minge si cu o baza tehnico-tactica redusa ?
Pe langa aspectul tehnico-tactic trebuie sa mai tinem cont de un factor fiziologic. Alcatuirea antrenamentelor pot modifica intr-o oarecare masura tipul de fibra al muschilor (o mica ideea va puteti face aici http://florinchindea.blogspot.com.es/2014/02/tipuri-de-fibre-musculare-scheletice.html). In conditiile importantei actiunilor explozive in fotbal suntem interesati ca jucatorii nostri sa piarda fibre de viteza in avantajul celor de rezistenta?
Am amintit mai inainte ca exista diferente intre atletism si fotbal. Pe langa cele evidente, o sa atrag atentia si asupra formatului competitiilor din cele doua sporturi. Daca in atletism variaza perioade lungi de pregatire cu cateva saptamani de turneu, in fotbal avem de-a face in mod contrar cu perioade relativ scurte de pregatire (2-3 luni) si luni intregi de campionat cu meciuri de la saptamana la alta
Practic daca in cazul atletilor e important un varf de forma care sa tina o perioada scurta, in cazul fotbalistilor nu se poate aplica acelasi principiu. Pentru fotbalisti conteaza si stadiul in care se gasesc dupa o luna si dupa doua si dupa trei. Punctele din etapa a doua sunt la fel de importante cu cele din etapa a 10-a sau a 30-a. Ceea ce nu ne dorim e ca echipa sa intre intr-un varf de forma, apoi din cauza efectelor de supraincarcare a antrenamentelor (volum si intensitate extrem de mare fara timpi de pauza necesari) e sa asistam la o cadere libera in mijlocul competitiei. Daca pentru atletism conteaza mai putin conditia fizica a sportivului dupa cele cateva saptamani de turneu, nu acelasi lucru il putem spune in cazul fotbalistilor.
Din experienta personala, urmarind cu atentie evolutia lui Dinamo ani de-a randul pot depune marturie ca de fiecare data cand echipa a facut o pregatire de iarna centralizata la Brasov pe zapada(mandatul lui Ciobotariu si Talnar sunt primele care imi vin in minte) forma fizica a echipei a avut acelasi grafic: primele 5 etape foarte bune, apoi o cadere vizibila si clara in mijlocul si finalul returului.
Cele doua materiale in care am incercat sa prezint cateva idei si principii pentru pregatirea fizica in fotbal sunt un manifest in favoarea antrenamentului integrat si se pot aplica in orice moment: perioada competitionala sau cea de pauza(precompetitionala).
Pana la urma nu vrem sa producem nici mai buni maratonisti, nici mai buni sprinteri. Interesul e sa avem fotbalisti mai bine pregatiti fizic.
Sursa foto: adevarul.ro
No comments:
Post a Comment