Nu cred ca Dinamo are un grup elitist de suporteri, desi mi-ar place sa cred asta.
Nu cred ca tribunele goale ale stadionului din Stefan cel Mare au
legatura doar cu un protest mut fata de conducere (cea din acte si cea
din umbra), desi mi-ar place foarte mult sa cred asta.
Cred ca Dinamo are un grup de suporteri , in care ma incadrez si eu, cu bune si rele, cu slabiciuni si virtuti.
Cred ca tribunele goale ale stadionului au legatura si cu comoditatea.
Poti sa stai linistit in fata calculatorului si sa scrii mesaje de
nemultumire din tastatura sau poti sa-ti iei fularul, sa-ti platesti
biletul si sa protestezi in tribuna (cu un tricou negru cum am vazut
odata la Steaua, cu un banner, cu o strigatura). Amandoua sunt metode de
protest, dar care e mai comoda: calculatorul sau stadionul?
Cred ca tribunele goale si scaderea numarului de suporteri are legatura
si cu dinamovistii care nu stiu sa piarda sau care si-au pus tricoul
alb-rosu pe umeri doar pentru ca echipa aceasta era pe primul loc la un
moment dat. Puteau astfel sa se simta importanti, iar in unele cazuri
(mi-ar place sa cred ca putini) sa le dea ocazia sa spuna celorlalti ca
sunt superiori, sa-i jigneasca, "sa-i umileasca". Acum cand toate
acestea nu mai sunt posibile...
Nu-i nimic. Antrenorul meu de juniori mi-a spus o vorba cand echipa
mare a retrogradat: Primii care fug de pe o corabie care se scufunda
sunt sobolanii !
Bineinteles, tribunele goale au legatura si cu dezamagiirea si
dezgustul sincer al unora fata de ceea ce se intampla pe teren si in
jurul lor pe stadion.
Dezamagit, ranit...dar: Caine pana la moarte! Indiferent de divizie,
indiferent de stadion, indiferent de conduceri, jucatori si antrenori
efemeri.
Sa scriu si despre ceilalti. Unii dintre ei !
Am citit in una din primele postari dupa Steaua-Dinamo, ca noi
dinamovistii suntem niste frustrati, pentru ca unii dintre noi punem la
indoiala victoria Stelei, vorbind de un eventual blat.
Intr-o alta postare, unul, dupa ce badjocoreste Dinamo cum vrea el, i se face dor, dragul de el, dor de vechiul Dinamo.
Altul, dupa ce descrie duios niste evidente legate de suporterii lui
Dinamo, indemna la : nu radeti de ei!... nu-i umiliti!...Ce crestineasca
mila in indemnul asta ! Cata grija! Superb! Multumim in lacrimi si in
genunchi daca se poate.
Bineinteles in toate aceste postari se vorbeste de umilinta. Ce bucurie
mai mare decat sa-ti umilesti adversarii? Ce conteaza ca sunt si ei
fani ca oricare altii? Ce conteaza ca intr-o zi o sa vina si randul lor?
Razboiul fanilor in Romania, cu prea putine exceptii !, e un lung sir
de posibilitati de a fi umilit sau de a umili. Trist, dar asta e nivelul
de civilizatie la care suntem.
Totul pleaca de la "umilinta". Unii dau lectii despre ipocrizie si frustrare, dar sunt campioni la ele.
Sa spunem lucrurilor pe nume.
De ce se supara unii!! stelisti pentru acuzele de blat aduse propriei
echipe de dinamovisti? Pana la urma pe Steaua n-a acuzat-o nimeni de
nimic.
Dupa ce au acuzat Dinamo ani la randul ca e blatista Ligii Intai, ca de
asta nu are performante in Europa, pentru ca ajunge acolo pe rezultate
necurate in tara s-au sucit. Dintr-o data, cand rezultatul le-a
convenit, penalty-ul lui Grigore nu le-a mai trezit nici o suspiciune.
Dar daca aceeasi intrare a lui Grigore s-ar fi facut cu CFR.
Cluj???....Ce-ar mai fi spus toti indignatii de azi? Nici n-are rost sa
mai raspund.
Spun ca intr-un derby nu se pot face blaturi (argumentul suprem), dar
nu de derby si curatenia din fotbalul romanesc le pasa lor. Indignarea
lor e ca nu-si mai pot "umili" adversarul deplin. Ca de data asta,
descultii astia de dinamovisti, in loc sa plece capul cand le scuipa
seminte in fata, ei (superiorii superiorilor) nu-i baga in seama, si-si
vad de problemele clubului lor, de razboiul lor intern.
Ce durere mai mare, decat sa te simti tradat de proprii jucatori
intr-un Derby? Pentru unii pare mai greu de inteles sau nu vor.
Altii nu sunt indignati. Situatia dinamovistilor le trezeste mila. O mila ipocrita sau inocenta.
Mila ipocrita, a celui caruia i s-a facut dor de vechiul Dinamo, e
ipocrita pentru ca nu face decat sa-i dea posibilitatea de a-si "umili"
(in capul lui) adversarul. Acest dor subit de vechiul Dinamo, ii da
posibilitatea sa badjocoreasca actualul Dinamo, si implicit fanii sai.
Mila inocenta (sa zicem) e a celui care cere sa nu se rada de ei, sa nu
fie "umiliti" dinamovistii, pentru ca sunt niste suporteri ca oricare
altii. A observat si el ceva schimbat la ei. Spune ca dinamovistii
evita clinciurile cu alti suporteri (aluzie ca le-ar fi rusine
probabil). Nu, nu le evita. Le ignora pentru ca aud mereu aceleasi
clisee.
In toate situatiile am un raspuns. Cine umileste si jigneste pe altii, incepe cu el insusi de fapt.
Nu exista echipa cu suporteri imaculati. Eu insumi nu sunt unul din aceasta categorie.
Avem un fotbal slab si murdar. Nu ne costa insa nimic, pe noi suporterii, indiferent de culori si opinii, sa ne respectam.
O spun fara sa-mi tremure vocea si fara ironie. Pentru toti suporterii de calitate care iubesc acest club: Respect Steaua !
Respect tuturor fanilor care pot sa-si stranga mana dupa un meci de fotbal si sa se priveasca in ochi.
20 Mai 2012, 19:03
No comments:
Post a Comment