Observatii in urma meciului Dinamo-Steaua
Este al doilea meci al sezonului cand tribunele stadionului din Stefan
cel Mare se umple, dupa ce in vara se mai intamplase acelasi lucru la
partida cu Vorskla Poltava. Ca si atunci, la chemarea echipei si
conducerii, fanii au venit multi, entuziasti, convinsi ca echipa lor
poate castiga. Au trait un deja vu greu digerabil si au plecat cu
senzatia ca din nou au fost pacaliti. Oare cand se vor reintoarce?
Golul doi al Stelei. Decisiv. A venit dupa un inceput de repriza a doua, cand in sfarsit Dinamo reusise sa puna in cateva situatii mingea la firul ierbii, imagine rar intalnita in prima repriza cand "obiectul muncii" se incapatana sa sara ca la ping-pong din picioarele jucatorilor gazda. Filmul golului pe scurt (din memorie) : posesie Dinamo la mijlocul terenului, dar in jumatatea proprie, pasa lunga inapoi la portar, Balgradean o preia, i-o impinge cativa metri mai in fata lui Grigore, care o degajeaza imprecis spre mijlocul terenului, putin in jumatatea adversa, provocand practic recuperarea de unde pleaca golul. Continuarea n-o descriu, pentru ca se cunoaste suficient din reluarile tv.
Ma intorc si insist asupra pasei aceleia de 20-30 de metri data inapoi la portar, pentru ca nu a fost singura din partida. Nu-i gasesc decat doua posibile cauze: la un moment dat, un jucator a pasat la portar, iar coechipierii l-au copiat , aceasta fiind cea mai comoda solutie in cazul pressingului facut de adversar sau indicatie tactica. In al doilea caz, ar fi doua variante: cand adversarul pune presiune pe noi, nu ne complicam, jucam simplu, daca e nevoie chiar cu pasa la portar (indicatie corecta, dar care suna a strategie de echipa mica) sau cand adversarul se apara compact in propria jumatate, il invitam la joc cu pase spre propriul goalkeaper pentru a-l scoate din dispozitiv si a ne creea spatii.
De remarcat ca Steaua s-a cam potrivit ambelor situatii: s-a aparat compact in propria jumatate cand Dinamo a reusit sa patrunda aici, si a presionat cu 4, 5 jucatori cand Dinamo era in faza de constructie spre mijlocul terenului, dar in jumatatea proprie.
Problema (o constanta a meciului de ieri) porneste din momentul in care mingea ajunge la Balgradean. Aici apare o mostra de lipsa de solutii, de lipsa de continuitate a jocului, o gripare a motorului inca de cand ii dai cheie sa porneasca. Unde sunt traseele simple, dar bine lucrate, cu care Dinamo a fost pana acum? Unde e incapatanarea in a construi prin pase ? Vremea n-a fost cea mai buna, dar starea gazonului nu impunea jocul aerian, cu pase inalte. Iar Grigore tocmai asta face, arunca o minge aiurea pe care adversarul o recupereaza destul de lejer si nu se lasa mai mult invitat sa atace pe spatii libere si sa inscrie.
Ok., pasa inapoi la portar de siguranta, de scoatere a adversarului din dispozitiv, dar ce facem dupa? Cum continuam? Aici cred ca Dinamo trebuie sa caute raspunsuri, pentru ca in meciurile tari (Vaslui, Rapid, CFR, Steaua si inca vreo doua) nu e suficient sa mergi pe principiul: facem bine ce stim, si ne iese sigur. Nu, pentru ca sunt adversari care te citesc si au solutii (iti testeaza cu adevarat rezistenta la presiune in primul rand). Atunci trebuie sa inovezi tactic (nu e suficienta lucrarea fazelor fixe, singurele in care Dinamo a fost periculoasa ieri). De acord ca pentru a inova ar fi nevoie si de material propice, aici vedem cat il vor ajuta cei din conducere in perioada de transferuri pe Ciobotariu. Din punctul meu de vedere, asta ar fi urmatorul pas in evolutia antrenorului lui Dinamo.S-a lucrat bine pana acum: s-au identificat corect problemele, echipa a inceput sa capete identitate in joc, meciurile cu echipele mici se castiga, in sfarsit, cu oarecare lejeritate si senzatie de superioritate.
In etapa urmatoare, care presupune pregatirea si desfasurarea returului, Dinamo, daca vrea titlul, trebuie sa-si creasca nivelul de joc pentru meciurile cu adversari puternici, nu-i mai enumar. Trebuie sa-si mareasca numarul de solutii tactice prin imbunatatirea lotului (toata lumea admite ca lotul e subtire),pentru a nu mai ajunge in situatia de ieri cand echipa parea total surprinsa si fara alternative in momentul cand a fost condusa. Aici Ciobi are un examen de dat, el parand genul de antrenor care se ataseaza de jucatorii sai, altfel nu-mi explic folosirea constanta a lui Alexe, desi e evidenta iesirea lui din forma. Inteleg ca Ciobotariu are un pariu, asa cum a fost cel cu Moti si apararea la inceputul campionatului, in ceea ce-l priveste pe Alexe. Totusi , sperantele trebuie adaptate la realitate si daca realitatea cere schimbari, acestea trebuie facute (chiar cu riscul schimbarii temperaturii sangelui in rece). Sa nu se inteleaga ca mi-as dori renuntarea la Alexe. Sunt altii in capul listei. Cred insa, ca revenirea acestui jucator trebuie facuta treptat, de la banca de rezerva spre teren si nu repetand drumul invers meci de meci cu regretul si presiunea unei noi partide incepute ca titular si ratate.
Apropo de Moti, amintit mai sus: e al doilea meci dupa cel de la Vaslui (atunci proaspat revenit de la convocarea la nationala si probabil nerefacut psihic dupa socul cauzat de aceasta chemare) cand joaca slab. Am tot revazut faza golului trei si nu inteleg cum vrea Moti sa-l deposedeze pe M.Costea ducandu-se in spatele lui, nu in fata, sa-i taie calea, sa se interpuna intre adeversar si poarta. Cu C.F.R. n-a fost pe teren, cu Rapid a avut avantajul unei a doua reprize linistite, oaspetii fiind cu un om in minus fara preocupari ofensive. Deci, pe cand un meci greu in care sa exclamam la sfarsit: "Noroc cu Moti!"?
De ce Dinamo inca n-are stofa de echipa mare? De ce senzatia de superioritate in fata Stelei a fost o iluzie? Pentru ca un meci cu Shalke, prin fortarea limitelor, intensitate, explozie de temeri, incordare, emotii si cautare de solutii fac mai mult decat o saptamana de antrenament si un loc intai obtinut in campionat si cu ajutorul victoriilor impotriva unor echipe mici. Nu zic ca nu sunt bune aceste victorii; zic doar ca te pot pacali, pot produce o euforie neproductiva asa cum s-a intamplat in Derby.
E si o parte pozitiva, dupa partida de ieri pentru dinamovisti. Reactiile oficialilor au fost echilibrate (chiar si abtinerea de la comentarii o includ aici), nu s-a aruncat cu noroi in fotbalisti, nu s-a luat nimeni cu mainile de par si nu s-a sarit in extrema pesimismului. Toti suporterii dinamovisti stiu ca devenise un obicei in ultimii ani ca echipa sa bata pe Steaua si sa termine in clasament sub ea. Sunt convins ca sub tonul de gluma sau haz de necaz afisat in fata prietenilor, in interior multi speram ca anul acesta va fi exact invers.
Deocamdata: Felicitari Steaua! Capul sus Dinamo!
6 Decembrie 2011, 14:44
Golul doi al Stelei. Decisiv. A venit dupa un inceput de repriza a doua, cand in sfarsit Dinamo reusise sa puna in cateva situatii mingea la firul ierbii, imagine rar intalnita in prima repriza cand "obiectul muncii" se incapatana sa sara ca la ping-pong din picioarele jucatorilor gazda. Filmul golului pe scurt (din memorie) : posesie Dinamo la mijlocul terenului, dar in jumatatea proprie, pasa lunga inapoi la portar, Balgradean o preia, i-o impinge cativa metri mai in fata lui Grigore, care o degajeaza imprecis spre mijlocul terenului, putin in jumatatea adversa, provocand practic recuperarea de unde pleaca golul. Continuarea n-o descriu, pentru ca se cunoaste suficient din reluarile tv.
Ma intorc si insist asupra pasei aceleia de 20-30 de metri data inapoi la portar, pentru ca nu a fost singura din partida. Nu-i gasesc decat doua posibile cauze: la un moment dat, un jucator a pasat la portar, iar coechipierii l-au copiat , aceasta fiind cea mai comoda solutie in cazul pressingului facut de adversar sau indicatie tactica. In al doilea caz, ar fi doua variante: cand adversarul pune presiune pe noi, nu ne complicam, jucam simplu, daca e nevoie chiar cu pasa la portar (indicatie corecta, dar care suna a strategie de echipa mica) sau cand adversarul se apara compact in propria jumatate, il invitam la joc cu pase spre propriul goalkeaper pentru a-l scoate din dispozitiv si a ne creea spatii.
De remarcat ca Steaua s-a cam potrivit ambelor situatii: s-a aparat compact in propria jumatate cand Dinamo a reusit sa patrunda aici, si a presionat cu 4, 5 jucatori cand Dinamo era in faza de constructie spre mijlocul terenului, dar in jumatatea proprie.
Problema (o constanta a meciului de ieri) porneste din momentul in care mingea ajunge la Balgradean. Aici apare o mostra de lipsa de solutii, de lipsa de continuitate a jocului, o gripare a motorului inca de cand ii dai cheie sa porneasca. Unde sunt traseele simple, dar bine lucrate, cu care Dinamo a fost pana acum? Unde e incapatanarea in a construi prin pase ? Vremea n-a fost cea mai buna, dar starea gazonului nu impunea jocul aerian, cu pase inalte. Iar Grigore tocmai asta face, arunca o minge aiurea pe care adversarul o recupereaza destul de lejer si nu se lasa mai mult invitat sa atace pe spatii libere si sa inscrie.
Ok., pasa inapoi la portar de siguranta, de scoatere a adversarului din dispozitiv, dar ce facem dupa? Cum continuam? Aici cred ca Dinamo trebuie sa caute raspunsuri, pentru ca in meciurile tari (Vaslui, Rapid, CFR, Steaua si inca vreo doua) nu e suficient sa mergi pe principiul: facem bine ce stim, si ne iese sigur. Nu, pentru ca sunt adversari care te citesc si au solutii (iti testeaza cu adevarat rezistenta la presiune in primul rand). Atunci trebuie sa inovezi tactic (nu e suficienta lucrarea fazelor fixe, singurele in care Dinamo a fost periculoasa ieri). De acord ca pentru a inova ar fi nevoie si de material propice, aici vedem cat il vor ajuta cei din conducere in perioada de transferuri pe Ciobotariu. Din punctul meu de vedere, asta ar fi urmatorul pas in evolutia antrenorului lui Dinamo.S-a lucrat bine pana acum: s-au identificat corect problemele, echipa a inceput sa capete identitate in joc, meciurile cu echipele mici se castiga, in sfarsit, cu oarecare lejeritate si senzatie de superioritate.
In etapa urmatoare, care presupune pregatirea si desfasurarea returului, Dinamo, daca vrea titlul, trebuie sa-si creasca nivelul de joc pentru meciurile cu adversari puternici, nu-i mai enumar. Trebuie sa-si mareasca numarul de solutii tactice prin imbunatatirea lotului (toata lumea admite ca lotul e subtire),pentru a nu mai ajunge in situatia de ieri cand echipa parea total surprinsa si fara alternative in momentul cand a fost condusa. Aici Ciobi are un examen de dat, el parand genul de antrenor care se ataseaza de jucatorii sai, altfel nu-mi explic folosirea constanta a lui Alexe, desi e evidenta iesirea lui din forma. Inteleg ca Ciobotariu are un pariu, asa cum a fost cel cu Moti si apararea la inceputul campionatului, in ceea ce-l priveste pe Alexe. Totusi , sperantele trebuie adaptate la realitate si daca realitatea cere schimbari, acestea trebuie facute (chiar cu riscul schimbarii temperaturii sangelui in rece). Sa nu se inteleaga ca mi-as dori renuntarea la Alexe. Sunt altii in capul listei. Cred insa, ca revenirea acestui jucator trebuie facuta treptat, de la banca de rezerva spre teren si nu repetand drumul invers meci de meci cu regretul si presiunea unei noi partide incepute ca titular si ratate.
Apropo de Moti, amintit mai sus: e al doilea meci dupa cel de la Vaslui (atunci proaspat revenit de la convocarea la nationala si probabil nerefacut psihic dupa socul cauzat de aceasta chemare) cand joaca slab. Am tot revazut faza golului trei si nu inteleg cum vrea Moti sa-l deposedeze pe M.Costea ducandu-se in spatele lui, nu in fata, sa-i taie calea, sa se interpuna intre adeversar si poarta. Cu C.F.R. n-a fost pe teren, cu Rapid a avut avantajul unei a doua reprize linistite, oaspetii fiind cu un om in minus fara preocupari ofensive. Deci, pe cand un meci greu in care sa exclamam la sfarsit: "Noroc cu Moti!"?
De ce Dinamo inca n-are stofa de echipa mare? De ce senzatia de superioritate in fata Stelei a fost o iluzie? Pentru ca un meci cu Shalke, prin fortarea limitelor, intensitate, explozie de temeri, incordare, emotii si cautare de solutii fac mai mult decat o saptamana de antrenament si un loc intai obtinut in campionat si cu ajutorul victoriilor impotriva unor echipe mici. Nu zic ca nu sunt bune aceste victorii; zic doar ca te pot pacali, pot produce o euforie neproductiva asa cum s-a intamplat in Derby.
E si o parte pozitiva, dupa partida de ieri pentru dinamovisti. Reactiile oficialilor au fost echilibrate (chiar si abtinerea de la comentarii o includ aici), nu s-a aruncat cu noroi in fotbalisti, nu s-a luat nimeni cu mainile de par si nu s-a sarit in extrema pesimismului. Toti suporterii dinamovisti stiu ca devenise un obicei in ultimii ani ca echipa sa bata pe Steaua si sa termine in clasament sub ea. Sunt convins ca sub tonul de gluma sau haz de necaz afisat in fata prietenilor, in interior multi speram ca anul acesta va fi exact invers.
Deocamdata: Felicitari Steaua! Capul sus Dinamo!
No comments:
Post a Comment