Nu a fost Mondialul lui Messi, a fost Mondialul lui 7-1.
Asa cum ne obisnuisem dupa terminarea meciurilor din grupe si optimi, am avut parte in ultimul act al competitiei de un spectacol destul de zgarcit cu fazele de poarta, si in consecinta cu golurile. E mai probabil ca memoria colectiva sa retina mai mult acel 7-1 din semifinale (exceptia), cu fapte si eroi, decat finala decisa de golul Gotze.
Germania
A ramas fidela sistemului de joc pe care cel mai mult l-a folosit in ultimul timp 4-2-3-1, si unei filozofii ofensive care nu refuza posesia mingii, fara a se transforma insa intr-o tiki-taka a la Barcelona sau Spania.
Linia de aparatori: Howedes- fundas stanga, Boateng si Hummels -fundasi centrali, Lahm-fundas dreapta.
Pivoti in fata apararii ( jucatori tip box to box daca vreti): Schweisteiger si Kroos
Mijlocasi laterali ofensivi (am evitat sa folosesc termenul de extreme, pentru ca Ozil nu poate fi inclus in aceasta categorie): Kramer si Mesut Ozil.
Mijlocas ofensiv central, fara sa poata fi considerat un playmaker, cu multa libertate de miscare si functii de al doilea varf a fost Muller.
Defensiv Germania a avut doua coordonate strategice.
1. Pe faza de initiere a atacurilor Argentinei din propria jumatate, nemtii au incercat, prin cei 4 jucatori mai avansati, un pressing pe fundasi care sa-i oblige la jocul cu minge lunga (usor de recuperat in zona de la mijlocul terenului de masivii aparatori germani).
2. In momentul in care Argentina a reusit sa iasa din pressingul initial, avand controlul balonului, Germania s-a asezat intr-un 4-1-4-1 in care Schweisteiger a stat intre cele doua linii de 4, iar Klose a ramas avansat economisindu-si energia pentru eventuale contraatacuri.
M-as opri un moment cu o observatie pentru aceasta asezare 4-1-4-1 in defensiva. E un sistem care a atras multi antrenori si echipe. L-am vazut in multe ocazii pus in practica, si o greseala destul de frecventa e indepartarea prea mare a liniei de 4 mijlocasi de cea a fundasilor. Jucatorului dintre aceste linii i se da o prea mare arie de acoperire, este lasat de multe ori sa se descurce singur, cand de fapt rolul sau ar trebui sa fie acela de legatura intre linii, de aglomerare a centrului si acoperire a celor doi mijlocasi centrali mai avansati. Evident Germania (ca si Franta in sferturi) nu a comis aceasta eroare, spatiile fiind bine acoperite.
Spuneam la inceput ca Germania, desi nu refuza posesia, nu poate fi apreciata ca asemanatoare cu tiki-taka.
De ce?
In primul rand Germania combina mult mai mult jocul de pase scurte cu verticalizarile. In al doilea rand, dar nu mai putin important, jocul sau e mult mai prudent, pune mult mai mult accent pe vigilenta defensiva (nu se pierde forma echipei, nu se pierde adversarul din vedere, jucatorii sunt mereu pregatiti pentru pierderea posesiei), rezultatul fiind o eficienta tranzitie negativa.
La nivel individual as lauda toti fundasii germani. Au avut un nivel al anticiptiei atat de ridicat incat nu putem vorbi doar de simt, ci si de un studiu profund al adversarului. In plus, in duelurile unu la unu, au castigat iar si iar, in fata unor monstri ai driblingului cum sunt Messi, Lavezzi, Higuain, Aguero... Putinele momente, numarabile pe degetele de la maini, cand au fost depasiti, nu fac decat sa demonstreze ca nu avem de-a face cu niste roboti.
Imi justific evidentierea fundasilor germani si prin faptul ca echipa lor nu a aglomerat. Succesul nu a venit din ingramadirea lui Messi si compania pe spatii mici, ci dintr-o excelenta proba de valoare individuala a aparatorilor luati separat.
Gotze
Joaquim Low a gandit din nou corect. A inceput partida titularizandu-l pe experimentatul golgheter Klose. Atacantul german era cea mai buna solutie de careu, atat prin oportunismul si lejeritatea cu care se aseaza acolo, cat si prin excelenta lovitura de cap pe care o stapaneste. Desi nu coboara sa-si ia mingi, stilul sau simplu de joc cu pase din prima, da ritm echipei. Toate aceste motive, din punctul meu de vedere, certifica decizia selectionerului.
Fara sa aiba reusite notabile, Klose a fost un factor esential in jocul echipei. In finalul meciului, cand finala se indrepta spre prelungiri si penalty-uri (loterie deci), Low nu mai avea nevoie de un punct de sprijin in jocul sau, ci de un marcator. Cum Klose a esuat in rolul acesta, solutia logica (asul din maneca) a fost introducerea lui Gotze.
Tanar, proaspat, inteligent si cu o tehnica bine pusa la punct, Gotze a avut prezenta de spirit la cei 22 de ani ai sai sa preia impecabil pe piept si sa trimita mingea in plasa istoriei.
PS.: Datorita lungimii prea mari a postarii am impartit obsevatiile despre cele doua echipe in doua parti. Despre invinsi ceva mai incolo.
Sursa foto: news-cloud.co.uk
14 Iulie 2014, 14:22
Asa cum ne obisnuisem dupa terminarea meciurilor din grupe si optimi, am avut parte in ultimul act al competitiei de un spectacol destul de zgarcit cu fazele de poarta, si in consecinta cu golurile. E mai probabil ca memoria colectiva sa retina mai mult acel 7-1 din semifinale (exceptia), cu fapte si eroi, decat finala decisa de golul Gotze.
Germania
A ramas fidela sistemului de joc pe care cel mai mult l-a folosit in ultimul timp 4-2-3-1, si unei filozofii ofensive care nu refuza posesia mingii, fara a se transforma insa intr-o tiki-taka a la Barcelona sau Spania.
Linia de aparatori: Howedes- fundas stanga, Boateng si Hummels -fundasi centrali, Lahm-fundas dreapta.
Pivoti in fata apararii ( jucatori tip box to box daca vreti): Schweisteiger si Kroos
Mijlocasi laterali ofensivi (am evitat sa folosesc termenul de extreme, pentru ca Ozil nu poate fi inclus in aceasta categorie): Kramer si Mesut Ozil.
Mijlocas ofensiv central, fara sa poata fi considerat un playmaker, cu multa libertate de miscare si functii de al doilea varf a fost Muller.
Defensiv Germania a avut doua coordonate strategice.
1. Pe faza de initiere a atacurilor Argentinei din propria jumatate, nemtii au incercat, prin cei 4 jucatori mai avansati, un pressing pe fundasi care sa-i oblige la jocul cu minge lunga (usor de recuperat in zona de la mijlocul terenului de masivii aparatori germani).
2. In momentul in care Argentina a reusit sa iasa din pressingul initial, avand controlul balonului, Germania s-a asezat intr-un 4-1-4-1 in care Schweisteiger a stat intre cele doua linii de 4, iar Klose a ramas avansat economisindu-si energia pentru eventuale contraatacuri.
M-as opri un moment cu o observatie pentru aceasta asezare 4-1-4-1 in defensiva. E un sistem care a atras multi antrenori si echipe. L-am vazut in multe ocazii pus in practica, si o greseala destul de frecventa e indepartarea prea mare a liniei de 4 mijlocasi de cea a fundasilor. Jucatorului dintre aceste linii i se da o prea mare arie de acoperire, este lasat de multe ori sa se descurce singur, cand de fapt rolul sau ar trebui sa fie acela de legatura intre linii, de aglomerare a centrului si acoperire a celor doi mijlocasi centrali mai avansati. Evident Germania (ca si Franta in sferturi) nu a comis aceasta eroare, spatiile fiind bine acoperite.
Spuneam la inceput ca Germania, desi nu refuza posesia, nu poate fi apreciata ca asemanatoare cu tiki-taka.
De ce?
In primul rand Germania combina mult mai mult jocul de pase scurte cu verticalizarile. In al doilea rand, dar nu mai putin important, jocul sau e mult mai prudent, pune mult mai mult accent pe vigilenta defensiva (nu se pierde forma echipei, nu se pierde adversarul din vedere, jucatorii sunt mereu pregatiti pentru pierderea posesiei), rezultatul fiind o eficienta tranzitie negativa.
La nivel individual as lauda toti fundasii germani. Au avut un nivel al anticiptiei atat de ridicat incat nu putem vorbi doar de simt, ci si de un studiu profund al adversarului. In plus, in duelurile unu la unu, au castigat iar si iar, in fata unor monstri ai driblingului cum sunt Messi, Lavezzi, Higuain, Aguero... Putinele momente, numarabile pe degetele de la maini, cand au fost depasiti, nu fac decat sa demonstreze ca nu avem de-a face cu niste roboti.
Imi justific evidentierea fundasilor germani si prin faptul ca echipa lor nu a aglomerat. Succesul nu a venit din ingramadirea lui Messi si compania pe spatii mici, ci dintr-o excelenta proba de valoare individuala a aparatorilor luati separat.
Gotze
Joaquim Low a gandit din nou corect. A inceput partida titularizandu-l pe experimentatul golgheter Klose. Atacantul german era cea mai buna solutie de careu, atat prin oportunismul si lejeritatea cu care se aseaza acolo, cat si prin excelenta lovitura de cap pe care o stapaneste. Desi nu coboara sa-si ia mingi, stilul sau simplu de joc cu pase din prima, da ritm echipei. Toate aceste motive, din punctul meu de vedere, certifica decizia selectionerului.
Fara sa aiba reusite notabile, Klose a fost un factor esential in jocul echipei. In finalul meciului, cand finala se indrepta spre prelungiri si penalty-uri (loterie deci), Low nu mai avea nevoie de un punct de sprijin in jocul sau, ci de un marcator. Cum Klose a esuat in rolul acesta, solutia logica (asul din maneca) a fost introducerea lui Gotze.
Tanar, proaspat, inteligent si cu o tehnica bine pusa la punct, Gotze a avut prezenta de spirit la cei 22 de ani ai sai sa preia impecabil pe piept si sa trimita mingea in plasa istoriei.
PS.: Datorita lungimii prea mari a postarii am impartit obsevatiile despre cele doua echipe in doua parti. Despre invinsi ceva mai incolo.
Sursa foto: news-cloud.co.uk
No comments:
Post a Comment