Am sa incep cu sfarsitul. Spuneam la ultimul meci de campionat cu
Petrolul, cel care i-a grabit plecarea lui Ciobotariu, urmatorul lucru -
daca ai o sansa cat de mica sa nu-l joci pe Scarlatache, eu cred c-ar
trebui s-o faci. Oricat de daruit ar fi echipei, oricat ti-ar da
senzatia in unele momente ca e stapan pe situatie, mai devreme sau mai
tarziu il vor trada ori pozitionarea, ori executia. Chiar daca e un
jucator mai lent, Luchin e mai sigur. Nu stiu care au fost referintele
despre cei doi primite de Bonetti, dar cred ca italianul ar trebui sa
mai mediteze asupra titularizarii intre cei doi, daca nu vrea sa riste
sa mai asiste la episoade ca cel al golului incasat in minutul 90.
Pana s-ajungem in minutul amintit mai inainte insa, sa ne intoarcem la
inceput. Formula de start a lui Dinamo a fost un 4-4-2, despre care
merita sa discutam putin. De ce? Pentru ca nu seamana cu cel folosit de
Ciobotariu, in primul rand, si pentru sarcinile noi pe care le-au primit
cativa jucatori.
Diferenta intre aparent acelasi sistem folosit de Ciobotariu si Bonetti
este data de dispunerea mijlocasilor. In perioada antrenorului roman,
mijlocasii aveau o dispunere romboidala: Kone- mai retras la inchidere,
laterali- Rus si Alexe (in principal), C.Munteanu - cu multa libertate
de miscare- in fata lui Kone, la creatie. Din ce am putut observa in
cele doua meciuri de pana acum, Bonetti are o alta distributie a celor
patru. In primul rand foloseste doi inchizatori (daca la Medias mai
existau dubii, ieri la Chiajna a fost evident, cred, pentru toata lumea
ca Stoica si Kone au jucat aceeasi partitura de mijlocasi defensivi). Mi
se pare clara ideea tehnicianului italian de a intari apararea in felul
acesta si mai ales de a aglomera centrul ei. In al doilea rand i-a luat
mult din atributiile lui C. Munteanu, care nu mai filtreaza toate
mingile care pleaca spre ofensiva. Ati observat ca nu mai exista
tendinta generalizata de a-i pasa lui Munteanu si de a astepta un
miracol de la el? Mutarea asta pune in dificultate si adversarii carora
le era simplu si la indemana sa-si ia masura de a-l neutraliza pe
septarul dinamovist pentru a strangula din fasa majoritatea actiunilor
ofensive. Revenind la asezarea lui Bonetti, sa spun ca pe langa cei doi
inchizatori, Munteanu a capatat un profil mai clar de banda stanga, iar
Rus a ramas mijlocasul dreapta cu care ne-am obisnuit, dar cu evidente
indicatii de a se trage mai mult spre centru. Din minutul 20, cand
C.Munteanu a avut o ciocnire cu un adversar, nerevenindu-si complet pana
la pauza cand a si fost schimbat, cei doi mijlocasi ofensivi au facut
in mai multe randuri schimb de locuri, in functie de anumite indicatii,
banuiesc.
Daca tot am vorbit de schimbarea pozitionarii si functiilor lui
C.Munteanu, sa trecem rapid in revista si folosirea lui Alexe ca varf. A
facut un meci bun. A reluat cu destula luciditate in plasa o minge care
nu era chiar usoara si a produs un penalty foarte important in economia
partidei. Pentru meciul de la Chiajna nu putem concluziona decat ca
si-a facut pe deplin datoria si s-a descurcat foarte bine pe pozitia de
varf. Ar fi total deplasat sa-l criticam dupa un astfel de meci, tinand
cont si de situatia personala pe care o traverseaza. Totusi trebuie sa
ramanem cu picioarele pe pamant si sa nu exageram nici cu laudele si
previziunile gen: Alexe reinventat de Bonetti.
Daca tot am laudat un jucator, as mai remarca si jocul bun facut de
Pulhac. Apararea pe partea sa a fost mai sigura, a avut si cateva urcari
bune in atac, din care una s-a finilazat cu o centrare pentru primul
gol, ca in vremurile lui bune.
L-am urmarit cu interes pe Danciulescu. Stiam din titlurile saptamanii
ca nu va primi prea multe sanse la titularizare si vroiam sa vad cum va
raspunde pe teren cand i se va da sansa. A alergat mult. Poate nu l-ati
vazut foarte des la minge, dar va asigur ca a presat foarte mult
fundasii si mijlocasii adversi. A vrut probabil sa-i demonstreze
antrenorului ca fizic, sta bine. Din pacate, n-a fost destul de inspirat
in pozitionarea la fazele de atac si asta l-a facut destul de anonim pe
ansamblu.
Dintre ceilalti jucatori as mai face cateva observatii asupra lui
Stoica si Rus. Primul, desi a pus bine piciorul la cateva mingi dovedind
ca are glezna tare, mi s-a parut lent si nepus la punct cu pregatirea
fizica (grav e ca in momentul asta, din punctul asta de vedere, nu se
mai poate face mare lucru). Al doilea s-a achitat bine de sarcinile de
joc primite desi a fost pus in situatia sa schimbe laturile terenului si
in final, spre surprinderea si oarecum dezamagirea mea, sa devina
mijlocas la inchidere. L-am urmarit cu atentie pe Rus din momentul cand a
devenit inchizator alaturi de Kone, in locul schimbatului Stoica. A
alergat, a stat in rand cu ceilalti in locul indicat lui, dar n-a
recuperat nici o minge, a fost mai mult un jalon mobil. Din punctul meu
de vedere, sunt improvizatii care nu se fac sub nici o forma, iar Rus
inchizator e una dintre ele.
Daca a semanat cu ceva meciul de aseara si cel de la Medias, atunci a
fost inceputul. Primele 15-20 de minute au fost de cosmar pentru Dinamo:
cu adversarul atacand cu toate liniile si un Dinamo in pumni incapabil
de vreo riposta. O combinatie de noroc, slabiciuni ale adversarului, si
cateva parade ale lui Balgradean au facut ca barca sa nu ia apa si sa se
mentina la linia de plutire. E obligatoriu ca inceputurile de meci sa
fie tratate cu mai multa responsabilitate de toata lumea: antrenori,
echipa chiar si fani, altfel Dinamo va pleca meci de meci cu handicapul
unui gol sau chiar mai multe. Nu-mi inchipui ca vor mai fi multi
jucatori care sa trimita din fata portii de la 3 metri pe langa.
Tot o asemanare cu meciul de la Medias, interesanta sub aspect tactic,
ar fi predilectia lui Bonetti de a termina cu un singur varf atunci cand
scorul ii convine. La Medias l-a scos pe Tucudean si l-a introdus pe
Luchin, lasandu-l pe Niculae singur. Ieri l-a pastrat pe Danciulescu
alaturi de Tucudean, dar experimentatul atacant dinamovist a fost retras
pe post de mijlocas stanga in ultimul sfert de ora lasandu-l singur in
avanposturi pe mai tanarul sau coleg.
Vine un meci cu Ceahlaul, echipa redutabila in deplasare. Trebuie sa ne
asteptam la speculatii in privinta unui eventual blat din partea
celorlalti competitori cu Dinamo. Nu e cazul sa ne luam dupa ele, au mai
fost genul asta de discutii si in trecut. Sa incercam sa gandim
profesionist. Avem slabiciuni si meciul cu Chiajna ar trebui sa ne fi
invatat ceva: doar avand atitudinea umila dinaintea acestui meci
(declaratiile acelea luate in deradere de presa gen :Concordia e mai in
forma) si doar tratand fiecare meci de la egal la egal cu adversarul se
poate reusi.
17 Aprilie 2012, 22:09
No comments:
Post a Comment