Meciul tarii organizatoare cu Mexicul a fost unul din cele mai asteptate si urmarite partide de pana acum ale competitiei.
Fluier final. S-a terminat. In sfarsit. Ma prabusesc pe spatarul fotoliului si inchid ochii, incercand sa-mi reglez pulsul ravasit. Va descriu exagerand putin senzatia de la sfarsitul acestei intalniri. M-a obosit si daca stau sa ma gandesc bine nici nu mi-a placut.
N-o sa scriu despre asezari, despre functiile fiecarui "actor" in teren pentru ca meciul acesta s-a jucat sub imperiul deciziilor si capriciilor individuale. Jucatorii au incercat cam ce le-a trecut prin cap, coordonandu-se cu greutate intre ei, rezultatul fiind un joc pe contre cu pierderi si recuperari consecutive de minge in intervale de secunde. Libertatea de decizie cu care s-a abordat partida de ambele parti a produs momente de benefica surpriza, dar si o doza mare de neconcordanta si dezechilibru. Circulatia balonului a fost haotica, ochii privitorului fiind miscati ca la tenis timp de zeci de minute.
Asalturile insufletite ale mexicanilor s-au sfarsit in cele mai multe ocazii cu suturi de la distanta. Ideea a fost probabil ca toate atacurile sa fie finalizate pentru ca echipa sa se poate apoi retrage oraganizat. Cand, cum si de unde se suteaza a fost insa o alegerea aleatorie a jucatorilor. Precipitarea, lipsa elanului si a spatiului a facut ca marea majoritate a acestor suturi sa nu prinda cadrul portii, cu 2-3 exceptii. Ultima obsevatie e doar o constatare si nu o critica. Faptul ca Mexicul a sutat mult de la distanta denota un amestec de frica si incredere in fortele proprii.
Brazilia si-a lasat prea mult soarta in driblingurile si imaginatia lui Neymar. Ceilalti jucatori, desi il respecta, mi se par putin rupti de el. Fiecare a muncit pe postul sau si chiar si-a depasit aria de actiune normala (Marcelo a aparut in centru si pe dreapta, Alves la fel, Gustavo a fost si inchizator, dar a aparut si in pozitii de centrare la marginea careului advers, Oscar a deschis mult in dreapta etc.), dar jocul colectiv, tesatura de pase la brazilieni arata mai mult ca o maioneza taiata, decat o crema spumoasa.
In concluzie, Mexic a jucat ceva mai legat, a trecut cu usurinta de mijlocul terenului si a dat mereu senzatia ca ar putea lovi decisiv, fara sa o faca pana la urma. Bucuria manifestata la sfarsit dupa rezultatul de egalitate denota emotiile si o teama interioara bine ascunsa cu care au jucat latino-americanii. Faptul ca pana la urma cel mai bun jucator al lor a fost portarul ne indica faptul ca Brazilia, desi n-a stralucit, putea castiga.
Belgia-Algeria era una din partidele pe care le asteptam cu multa curiozitate. Dupa cum am mai scris in comentarii, informatiile mele despre cea mai mare favorita la titlul de "surpriza campionatului", Belgia, erau foarte sarace.
Nefiind un cunoscator al niciuneia dintre cele doua echipe, observatiile mele vor fi succinte si rezumate foarte scurt.
Belgia
Probabil nu e cea mai precisa descriere, dar Belgia mi s-a parut mai ales in prima parte ca joaca un 4-1-4-1, cu Witsel principala legatura intre atac si restul echipei, iar Lukaku unic varf. Avand in fata o o echipa-baricada Algeria, Belgia a dat prea putin senzatia in repriza intai ca ar avea la dispozitie, daca nu un set, macar o singura cheie cu care sa deschida apararea adversa. Witsel n-a fost dublat de nici un alt jucator in post de optiune de pasa pentru aparare pe faza de constructie, iar Lukaku s-a plasat la primire mereu cu spatele la poarta, spatiile mici parand a-l face sa nu se simta deloc in largul sau. Belgia a fost previzibila si indecisa in jumatatea adversa, 0-ul din dreptul golurilor marcate la pauza nefiind o surpriza. Am notat in 45 de minute doar doua suturi de la distanta periculoase si o patrundere a lui Hazard.
In repriza a doua Belgia a fost mai putin meditativa, asumandu-si mai entuziast rolul de echipa care domina si ataca. Fellaini a schimbat repede fata atacului Belgiei, el infigandu-se increzator si fara complexe intre fundasii algerieni, dand in sfarsit motive belgienilor sa centreze in careu, ceea ce nu facusera pana atunci. Spre deosebire de Lukaku, Fellaini a cerut prin pozitia si profilul sau centrari si mingi pe pozitie viitoare. Practic a ales sa stea intre fundasii adversi si nu sa scape de ei venind spre mijlocul terenului cu spatele la poarta adversa deci, asa cum facea Lukaku.
Golul egalarii are doua greseli din partea defensivei algeriene: 1. lipsa oricarei presiuni la jucatorul care centreaza desi era evident ca acesta asta urmareste, 2. Jucatorul care il marcheaza pe Fellaini il putea usor lasa in offside daca tinea cont de colegii sai de linie.
As mai observa in final eficienta maxima pe contraatac a Belgiei. Unul au avut, unul au fructificat. A fost dupa inscrierea golului Belgiei, asa cum se intampla de multe ori, un moment de naucire si pierdere a organizarii din partea africanilor. Acum ca ne-au egalat ce facem? Ramanem baricadati si aparam acest egal? Iesim si incercam sa ne recucerim avantajul? Din toata aceasta brambureala, Algeria a iesit neconvinsa la atac i a fost pedepsita la unicul moment cand au lasat un spatiu liber in defensiva.
Penalty-ul Algeriei, si ce s-a intamplat acolo e clar si nu cred ca trebuia sa mai adaug nimic.
Sursa foto: digisport.ro
18 Iunie 2014, 15:16
Fluier final. S-a terminat. In sfarsit. Ma prabusesc pe spatarul fotoliului si inchid ochii, incercand sa-mi reglez pulsul ravasit. Va descriu exagerand putin senzatia de la sfarsitul acestei intalniri. M-a obosit si daca stau sa ma gandesc bine nici nu mi-a placut.
N-o sa scriu despre asezari, despre functiile fiecarui "actor" in teren pentru ca meciul acesta s-a jucat sub imperiul deciziilor si capriciilor individuale. Jucatorii au incercat cam ce le-a trecut prin cap, coordonandu-se cu greutate intre ei, rezultatul fiind un joc pe contre cu pierderi si recuperari consecutive de minge in intervale de secunde. Libertatea de decizie cu care s-a abordat partida de ambele parti a produs momente de benefica surpriza, dar si o doza mare de neconcordanta si dezechilibru. Circulatia balonului a fost haotica, ochii privitorului fiind miscati ca la tenis timp de zeci de minute.
Asalturile insufletite ale mexicanilor s-au sfarsit in cele mai multe ocazii cu suturi de la distanta. Ideea a fost probabil ca toate atacurile sa fie finalizate pentru ca echipa sa se poate apoi retrage oraganizat. Cand, cum si de unde se suteaza a fost insa o alegerea aleatorie a jucatorilor. Precipitarea, lipsa elanului si a spatiului a facut ca marea majoritate a acestor suturi sa nu prinda cadrul portii, cu 2-3 exceptii. Ultima obsevatie e doar o constatare si nu o critica. Faptul ca Mexicul a sutat mult de la distanta denota un amestec de frica si incredere in fortele proprii.
Brazilia si-a lasat prea mult soarta in driblingurile si imaginatia lui Neymar. Ceilalti jucatori, desi il respecta, mi se par putin rupti de el. Fiecare a muncit pe postul sau si chiar si-a depasit aria de actiune normala (Marcelo a aparut in centru si pe dreapta, Alves la fel, Gustavo a fost si inchizator, dar a aparut si in pozitii de centrare la marginea careului advers, Oscar a deschis mult in dreapta etc.), dar jocul colectiv, tesatura de pase la brazilieni arata mai mult ca o maioneza taiata, decat o crema spumoasa.
In concluzie, Mexic a jucat ceva mai legat, a trecut cu usurinta de mijlocul terenului si a dat mereu senzatia ca ar putea lovi decisiv, fara sa o faca pana la urma. Bucuria manifestata la sfarsit dupa rezultatul de egalitate denota emotiile si o teama interioara bine ascunsa cu care au jucat latino-americanii. Faptul ca pana la urma cel mai bun jucator al lor a fost portarul ne indica faptul ca Brazilia, desi n-a stralucit, putea castiga.
Belgia-Algeria era una din partidele pe care le asteptam cu multa curiozitate. Dupa cum am mai scris in comentarii, informatiile mele despre cea mai mare favorita la titlul de "surpriza campionatului", Belgia, erau foarte sarace.
Nefiind un cunoscator al niciuneia dintre cele doua echipe, observatiile mele vor fi succinte si rezumate foarte scurt.
Belgia
Probabil nu e cea mai precisa descriere, dar Belgia mi s-a parut mai ales in prima parte ca joaca un 4-1-4-1, cu Witsel principala legatura intre atac si restul echipei, iar Lukaku unic varf. Avand in fata o o echipa-baricada Algeria, Belgia a dat prea putin senzatia in repriza intai ca ar avea la dispozitie, daca nu un set, macar o singura cheie cu care sa deschida apararea adversa. Witsel n-a fost dublat de nici un alt jucator in post de optiune de pasa pentru aparare pe faza de constructie, iar Lukaku s-a plasat la primire mereu cu spatele la poarta, spatiile mici parand a-l face sa nu se simta deloc in largul sau. Belgia a fost previzibila si indecisa in jumatatea adversa, 0-ul din dreptul golurilor marcate la pauza nefiind o surpriza. Am notat in 45 de minute doar doua suturi de la distanta periculoase si o patrundere a lui Hazard.
In repriza a doua Belgia a fost mai putin meditativa, asumandu-si mai entuziast rolul de echipa care domina si ataca. Fellaini a schimbat repede fata atacului Belgiei, el infigandu-se increzator si fara complexe intre fundasii algerieni, dand in sfarsit motive belgienilor sa centreze in careu, ceea ce nu facusera pana atunci. Spre deosebire de Lukaku, Fellaini a cerut prin pozitia si profilul sau centrari si mingi pe pozitie viitoare. Practic a ales sa stea intre fundasii adversi si nu sa scape de ei venind spre mijlocul terenului cu spatele la poarta adversa deci, asa cum facea Lukaku.
Golul egalarii are doua greseli din partea defensivei algeriene: 1. lipsa oricarei presiuni la jucatorul care centreaza desi era evident ca acesta asta urmareste, 2. Jucatorul care il marcheaza pe Fellaini il putea usor lasa in offside daca tinea cont de colegii sai de linie.
As mai observa in final eficienta maxima pe contraatac a Belgiei. Unul au avut, unul au fructificat. A fost dupa inscrierea golului Belgiei, asa cum se intampla de multe ori, un moment de naucire si pierdere a organizarii din partea africanilor. Acum ca ne-au egalat ce facem? Ramanem baricadati si aparam acest egal? Iesim si incercam sa ne recucerim avantajul? Din toata aceasta brambureala, Algeria a iesit neconvinsa la atac i a fost pedepsita la unicul moment cand au lasat un spatiu liber in defensiva.
Penalty-ul Algeriei, si ce s-a intamplat acolo e clar si nu cred ca trebuia sa mai adaug nimic.
Sursa foto: digisport.ro
No comments:
Post a Comment