Dupa spectacolul golurilor din faza grupelor, Mondialul acesta ne-a
oferit in optimi spectacolul emotiilor extreme. Intoarceri de rezultat,
goluri in ultimele minute, decizii controversate ale arbitrilor,
accidentari grave, greseli de neiertat, executii ca la carte... ce sa
mai, am avut de toate. Argentina-Elvetia n-a facut nota discordanta de
celelalte dueluri.
Argentina
Asa cum scriam si in alte comentarii Argentina e o echipa din bucati. Piesele sunt de cea mai buna calitate, dar puse impreuna par ceva mai mult decat o rabla. Zgomtul acceleratiei se pierde sub scrasnetul franei, in locul farurilor se aprind doar stopurile, iar mana care ar trebui sa controleze volanul si schimbatorul de viteze pare mai preocupata de oglinda retrovizoare.
Hai sa vedem.
Contra Elvetiei, Argentina a jucat 4-2-3-1 cu Mascherano si Gago in fata fundasilor, cu DiMaria si Lavezzi pe aripi facand foarte des schimb de benzi intre ei, cu Messi in rolul clasic de numar 10 si Higuain varf de careu.
Ziceam de acceleratii
Argentina a avut prin linia celor trei mijlocasi ofensivi parghia creearii de superioritati prin accelerari individuale si dribling. Din pacate pentru cei amintiti exista o mica-mare problema la reglajele fine intre ei. Un slalom printre adversari, are de cele mai multe ori nevoie pentru a fi eficient de sprijinul unei combinatii cu un coechipier (un-doi), si/sau de oferirea unei optiunii de pasa decisiva pe pozitie viitoare (cum s-a intamplat la gol). Din pacate pentru jocul colectiv al Argentinei nici unul nu a preluat sarcina celui care sprijina si-si atribuie un rol secundar, fiecare asumandu-si mai mult atributul dribleorului, al jucaturului care incearca sa patrunda spulberand apararea adversa.
In plus, Higuain atacantul izolat care putea avea rolul celui care vine si sprijina la un-doi a fost incredibil de static. Inteleg ca parte din rolul sau era sa fixeze fundasii adversi, dar sa ramana mereu intre ei cand era evident ca lucrul acesta nu-i incomodeaza pe elvetieni si nu creeaza dezechilibru si spatii e prea mult. Higuain n-a coborat niciodata spre mijlocul terenului sa-si ia mingi, n-a facut niciodata schimb de locuri cu Messi, DiMaria sau Lavezzi (mai ales cu acesta se putea incerca), ramanand mereu izolat si facilitand prin imobilitatea lui apararea adversa.
Rezumat.
Argentinei i-a lipsit jucatorul esential care sa-si asume rolul secundar al celui care ajuta. Actiunile individuale, desi au avut calitate si viteza s-au pierdut in lipsa de sprijin. Varful impins a fost imobil, n-a coborat niciodata spre centrul terenului, n-a facut niciodata schimb de locuri cu coechipierii sai, aceste fapte contribuind la izolarea lui si usurarea muncii defensive a adversarului.
Ziceam de frane
Mascherano si Gago au fost extrem de lenti in initierea atacurilor, dar mai ales in putinele situatii cand Argentina putea pleca pe contra. S-au mentinut la o distanta prea mare de linia mijlocasilor ofensivi si n-au avut niciodata curajul sa patrunda in jumatatea adversa pentru a creea superioritati numerice. Doi jucatori cu o evolutie plata si fara imaginatie care au strangulat mai mult jocul Argentinei la centrul terenului decat sa-i de-a sange. S-a intamplat, ca si in alte meciuri, sa se calce inutil pe sireturi ocupand aceeasi pozitie in teren de multe ori.
Spre deosebire de partidele precedente, selectionerul argentinian a fost mult mai temator cu adversarul. Asa se explica participarea extrem de redusa in atac a fundasilor laterali Rojo si Zabaleta. Daca in grupe cei doi intrau adanc in jumatatea oponentilor, de data aceasta prezenta lor a fost mult mai discreta. Ca masura de prevedere am obsevat ca niciodata cei doi nu au urcat in acelasi timp (avanseaza unul, celalalt ramane mai retras si inchide).
La nivel individual o sa scriu doua vorbe despre DiMaria. A alergat ca nimeni altul, asa cum deja ne-a obisnuit, si din fericire pentru efortul sau a reusit sa inscrie cu o executie excelenta golul victoriei. Trebuie sa remarc insa la DiMaria si o marja mare a paselor imprecise (semnul unei oboseli psihice pe undeva normale la exigenta si frecventa meciurilor jucate anul acesta). Incepusem pe la mijlocul primei reprize sa numar de cate ori isi nimerea DiMaria cu mingea adversarii. Am pierdut sirul prin repriza a doua pe la 15.
Elvetia
Lectia meciului cu Franta l-a invatat pe Ottmar Hitzfeld ca trebuie sa joace urat daca vrea sa aiba sanse la calificare mai departe. Din pacate pentru el si echipa sa i-a lipsit un varf, si un centimetru de noroc la bara din minutul 120.
Analiza a unei situatii punctuale
Minutul 122 al meciului, ultima faza a jocului / Lovitura libera de la 17 metri, perpendiculara pe linia portii / De sutul jucatorului depinde soarta echipei.
Intrebari: 1. Care e cea mai buna metoda de executie?
Variante: - Sut plasat peste zid; - Sut in forta; - Pasa surprinzatoare la un coechipier mai avansat; - Executantul se arunca surprinzator pe burta sufland cu forta in minge; -Executantul incearca sa hipnotizeze pe toata lumea cu puterea mintii, dupa care trage usor cu latul pe coltul portarului ochind fanta de lumina dintre picioarele acestuia.
2.Unde se pozitioneaza ceilalti componenti ai echipei ?
Variante: -Aglomereaza careul pentru a putea relua eventuale respingeri;- Stau cu 2,3 exceptii la marginea careului pentru a nu obtura spatiul de sut al coechipierului; -Fac un minizid pentru a minimiza vizibilitatea portarului si jucatorilor adversi; - Pleaca spre vestiare, oricum colegul lor va trimite mingea printre blocuri.
Lasand teoria si gluma la o parte, eu cred ca in astfel de situatii, cand distanta fata de poarta e foarte mica, e preferabil sutul in forta. Desigur, primul considerent care trebuie luat in seama pentru o astfel de decizie sunt caracteristicile jucatorilor.
Elvetienii au ales sa traga asa aici.
2 Iulie 2014, 12:30
Argentina
Asa cum scriam si in alte comentarii Argentina e o echipa din bucati. Piesele sunt de cea mai buna calitate, dar puse impreuna par ceva mai mult decat o rabla. Zgomtul acceleratiei se pierde sub scrasnetul franei, in locul farurilor se aprind doar stopurile, iar mana care ar trebui sa controleze volanul si schimbatorul de viteze pare mai preocupata de oglinda retrovizoare.
Hai sa vedem.
Contra Elvetiei, Argentina a jucat 4-2-3-1 cu Mascherano si Gago in fata fundasilor, cu DiMaria si Lavezzi pe aripi facand foarte des schimb de benzi intre ei, cu Messi in rolul clasic de numar 10 si Higuain varf de careu.
Ziceam de acceleratii
Argentina a avut prin linia celor trei mijlocasi ofensivi parghia creearii de superioritati prin accelerari individuale si dribling. Din pacate pentru cei amintiti exista o mica-mare problema la reglajele fine intre ei. Un slalom printre adversari, are de cele mai multe ori nevoie pentru a fi eficient de sprijinul unei combinatii cu un coechipier (un-doi), si/sau de oferirea unei optiunii de pasa decisiva pe pozitie viitoare (cum s-a intamplat la gol). Din pacate pentru jocul colectiv al Argentinei nici unul nu a preluat sarcina celui care sprijina si-si atribuie un rol secundar, fiecare asumandu-si mai mult atributul dribleorului, al jucaturului care incearca sa patrunda spulberand apararea adversa.
In plus, Higuain atacantul izolat care putea avea rolul celui care vine si sprijina la un-doi a fost incredibil de static. Inteleg ca parte din rolul sau era sa fixeze fundasii adversi, dar sa ramana mereu intre ei cand era evident ca lucrul acesta nu-i incomodeaza pe elvetieni si nu creeaza dezechilibru si spatii e prea mult. Higuain n-a coborat niciodata spre mijlocul terenului sa-si ia mingi, n-a facut niciodata schimb de locuri cu Messi, DiMaria sau Lavezzi (mai ales cu acesta se putea incerca), ramanand mereu izolat si facilitand prin imobilitatea lui apararea adversa.
Rezumat.
Argentinei i-a lipsit jucatorul esential care sa-si asume rolul secundar al celui care ajuta. Actiunile individuale, desi au avut calitate si viteza s-au pierdut in lipsa de sprijin. Varful impins a fost imobil, n-a coborat niciodata spre centrul terenului, n-a facut niciodata schimb de locuri cu coechipierii sai, aceste fapte contribuind la izolarea lui si usurarea muncii defensive a adversarului.
Ziceam de frane
Mascherano si Gago au fost extrem de lenti in initierea atacurilor, dar mai ales in putinele situatii cand Argentina putea pleca pe contra. S-au mentinut la o distanta prea mare de linia mijlocasilor ofensivi si n-au avut niciodata curajul sa patrunda in jumatatea adversa pentru a creea superioritati numerice. Doi jucatori cu o evolutie plata si fara imaginatie care au strangulat mai mult jocul Argentinei la centrul terenului decat sa-i de-a sange. S-a intamplat, ca si in alte meciuri, sa se calce inutil pe sireturi ocupand aceeasi pozitie in teren de multe ori.
Spre deosebire de partidele precedente, selectionerul argentinian a fost mult mai temator cu adversarul. Asa se explica participarea extrem de redusa in atac a fundasilor laterali Rojo si Zabaleta. Daca in grupe cei doi intrau adanc in jumatatea oponentilor, de data aceasta prezenta lor a fost mult mai discreta. Ca masura de prevedere am obsevat ca niciodata cei doi nu au urcat in acelasi timp (avanseaza unul, celalalt ramane mai retras si inchide).
La nivel individual o sa scriu doua vorbe despre DiMaria. A alergat ca nimeni altul, asa cum deja ne-a obisnuit, si din fericire pentru efortul sau a reusit sa inscrie cu o executie excelenta golul victoriei. Trebuie sa remarc insa la DiMaria si o marja mare a paselor imprecise (semnul unei oboseli psihice pe undeva normale la exigenta si frecventa meciurilor jucate anul acesta). Incepusem pe la mijlocul primei reprize sa numar de cate ori isi nimerea DiMaria cu mingea adversarii. Am pierdut sirul prin repriza a doua pe la 15.
Elvetia
Lectia meciului cu Franta l-a invatat pe Ottmar Hitzfeld ca trebuie sa joace urat daca vrea sa aiba sanse la calificare mai departe. Din pacate pentru el si echipa sa i-a lipsit un varf, si un centimetru de noroc la bara din minutul 120.
Analiza a unei situatii punctuale
Minutul 122 al meciului, ultima faza a jocului / Lovitura libera de la 17 metri, perpendiculara pe linia portii / De sutul jucatorului depinde soarta echipei.
Intrebari: 1. Care e cea mai buna metoda de executie?
Variante: - Sut plasat peste zid; - Sut in forta; - Pasa surprinzatoare la un coechipier mai avansat; - Executantul se arunca surprinzator pe burta sufland cu forta in minge; -Executantul incearca sa hipnotizeze pe toata lumea cu puterea mintii, dupa care trage usor cu latul pe coltul portarului ochind fanta de lumina dintre picioarele acestuia.
2.Unde se pozitioneaza ceilalti componenti ai echipei ?
Variante: -Aglomereaza careul pentru a putea relua eventuale respingeri;- Stau cu 2,3 exceptii la marginea careului pentru a nu obtura spatiul de sut al coechipierului; -Fac un minizid pentru a minimiza vizibilitatea portarului si jucatorilor adversi; - Pleaca spre vestiare, oricum colegul lor va trimite mingea printre blocuri.
Lasand teoria si gluma la o parte, eu cred ca in astfel de situatii, cand distanta fata de poarta e foarte mica, e preferabil sutul in forta. Desigur, primul considerent care trebuie luat in seama pentru o astfel de decizie sunt caracteristicile jucatorilor.
Elvetienii au ales sa traga asa aici.
No comments:
Post a Comment